Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vreme la extreme în România! Am putea avea cea mai grea iarnă din ultimul secol

Vremea la extreme ne-ar putea aduce cea mai grea iarnă din ultimul secol. Scenariul este lansat de specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie care anunţă o criză climatică generată de încălzirea globală.

de Redactia Observator

la 19.11.2019 , 21:05

Vremea la extreme ne-ar putea aduce cea mai grea iarnă din ultimul secol. Scenariul este lansat de specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie care anunţă o criză climatică generată de încălzirea globală. Efectele le simţim chiar în aceste zile. Trăim cea mai călduroasă lună noiembrie de când se fac măsurători la noi în ţară. Şi trebuie să ne aşteptăm la schimbări dramatice. Anotimpurile s-au decalat şi nu este exclus să avem episoade cu vreme severă inclusiv în martie-aprilie.

Media climatologică a ajuns în acest noiembrie la 10,8 grade Celsius, în timp ce normalul perioadei este de 3,8 grade. A fost un an al recordurilor de temperatură în lunile iunie şi august, iar tendinţa se menţine.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vezi și

Vremea să răcește în următoarele zile

România va fi lovită de un front rece în zilele următoare, când temperaturile scad până la 2-3 grade în Moldova şi 5-6 grade în Muntenia. Doar că aceste temperaturi se apropie de fapt de tabloul unei toamnei autentice, aşa cum o ştiam din alţi ani. Sunt anunţate ploi, lapoviţă şi ninsoare. Apoi, se încălzeşte din nou, până spre mijlocul lunii decembrie, când experţii estimează că iarna îşi intră în drepturi. După un sezon cu atâtea anomalii termice, am putea avea o iarnă extrem de grea.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Specialiştii se aşteaptă la noi episoade de ploaie îngheţată

Anul trecut, întreaga ţară a fost lovită de acest fenomen. Mii de maşini au fost avariate de copacii doborâţi sub greutatea gheţii. În plus, ninsorile abundente s-ar putea prelungi până în martie-aprilie, cum s-a întâmplat acum doi ani.

Iarna se simte din greu greu în cartiere, acolo unde utilajele de deszăpezire nu au loc sa între. Principala problemă o reprezinta locurile de parcare acoperite cu munți de zăpadă. Pe jos apare polei, pe sus, prin copaci sau la geamuri, apar țurțuri care se pot desprinde oricând. Iar dacă după o zăpadă puternica da înghețul, totul se transforma în derdeluș.

Iar când vom ieşi din iarnă vom găsi pe rafturile magazinelor produse mai scumpe. Şi asta pentru că efectele vremii la extreme se văd mai ales în agricultură. Din cauza secetei, mii de hectare de culturi şi livezi sunt afectate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
L-aţi întrebat pe ChatGPT ce cadou să cumpăraţi de sărbători celor dragi?
Observator » Vremea » Vreme la extreme în România! Am putea avea cea mai grea iarnă din ultimul secol