Vremea pe 18, 19 şi 20 mai. Alerte meteo de ploi şi furtuni pentru tot weekendul
Vremea pe 18 mai aduce ploi şi furtuni în multe zone ale ţării. Vor fi precipitaţii pe arii extinse şi izolat va fi grindină. Prognoza meteo anunţă însă că va ploua torenţial inclusiv în weekend.
Vremea pe 18 mai aduce ploi şi furtuni în multe zone ale ţării. Vor fi precipitaţii pe arii extinse şi izolat va fi grindină. Prognoza meteo anunţă însă că va ploua torenţial inclusiv în weekend.
Noaptea de joi spre vineri: cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în regiunile nord-vestice unde vor fi averse, izolat însemnate cantitativ, însoţite şi de descărcări electrice; în primele ore ale nopţii astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici şi în sud şi sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Prognoza meteo anunţă că temperaturile minime se vor încadra între 5 grade în depresiuni, unde vor fi condiţii de ceaţă şi 16 grade pe litoral.
Vremea 18 mai în România
Vineri, vremea va fi în general instabilă în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele de munte; în Maramureş, nordul Transilvaniei şi al Moldovei cerul va fi înnorat din orele dimineţii şi va ploua pe arii relativ extinse. Începând cu orele amiezii, înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice vor fi în Crişana şi Banat şi local în zonele montane şi submontane şi pe arii mai restrânse în centrul Transilvaniei şi al Moldovei.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, se vor înregistra cantităţi de apă local mai însemnate şi izolat va cădea grindină, cu o probabilitate mai mare în sud-vestul şi nord-estul teritoriului. În partea de sud şi sud-est a ţării, vremea va fi caldă, iar astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici în a doua parte a nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate, în special asociat averselor.
HARTĂ: Temperaturile pentru vineri în România
Temperaturile maxime se vor încadra între 17...18 grade în Maramureş şi nord-estul Transilvaniei şi în jurul a 28 de grade în Muntenia; minimele termice vor fi cuprinse între 7 şi 17 grade. Presiunea atmosferica nu va avea variaţii semnificative.
Prognoza meteo pe 19 mai în ţară
Sâmbătă, conform ANM, vremea va fi în general instabilă, iar în majoritatea zonelor va fi răcoroasă. Vor fi înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în cea mai mare parte a ţării, la început pe arii mai extinse în vest şi în sud, iar seara şi noaptea cu precădere în jumătatea de est.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, se vor înregistra cantităţi de apă local peste 20 l/mp, în special în sud-est şi în zonele montane şi vor fi condiţii de grindină.
HARTĂ: Prognoza pe 19 mai în ţară | Sursa: ANM
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 18 şi 24 de grade, iar cele minime între 8 şi 16 grade. Presiunea atmosferica va creşte uşor spre sfârşitul intervalului.
Prognoza meteo pe 20 mai
Duminică, vremea va fi în general instabilă. Pe parcursul zilei în centrul, estul şi sud-estul ţării, precum şi la munte, iar spre seară şi noaptea în sud-vest vor fi înnorări şi intervale de timp cu averse şi descărcări electrice; izolat cantităţile de apă pot fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină.
În restul teritoriului cerul va fi variabil şi doar izolat, după-amiaza, vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va sufla în general moderat în regiunile estice, dar va avea şi intensificări de scurtă durată, asociat ploilor.
Regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale, cu maxime ce se vor încadra între 18 şi 26 de grade şi minime între 5 şi 15 grade.
Cum va fi vineri la munte
Vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate pe parcursul zilei când local se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile pot avea şi caracter torenţial, iar izolat vor fi condiţii de grindină. Noaptea cerul va deveni variabil, iar ploile se vor semnala doar izolat. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative.
Vremea pe 18 mai la mare
Pe litoral, vineri, vremea va fi în general frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare în timpul zilei. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 24 de grade, iar cele minime vor fi de 16... 17 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 17 şi 19 grade.
Vremea 18 mai în Europa
În sudul, centrul, estul şi sud-estul Europei, cerul va prezenta înnorări temporar accentuate, local va ploua, mai ales sub formă de aversă, şi se vor semnala descărcări electrice. Aversele vor avea şi caracter torenţial, iar pe suprafeţe mici va cădea grindină.
HARTĂ: Temperaturile pe 18 mai în Europa | Sursa: ANM
În restul continentului, vremea va fi predominant frumoasă, iar cerul va fi variabil. Vântul va avea intensificări, local în regiunile nordice, estice şi central-estice şi izolat în rest, iar în timpul averselor, poate lua trecător aspect de vijelie. Temperaturile nu se vor modifica semnificativ faţă de ziua precedentă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰