Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea pe 25 iulie. Meteorologii anunţă o zi cu precipitaţii record

Vremea pe 25 iulie vine cu evoluţii dramatice. Va ploua în majoritatea regiunilor, dar, în special pe litoral, prognoza meteo anunţă precipitaţii record. Temperaturile vor fi sub media perioadei, iar în Bucureşti vor fi 28 de grade.

de Redactia Observator

la 24.07.2018 , 14:27

Vremea pe 25 iulie vine cu evoluţii dramatice. Va ploua în majoritatea regiunilor, dar, în special pe litoral, prognoza meteo anunţă precipitaţii record. Temperaturile vor fi sub media perioadei, iar în Bucureşti vor fi 28 de grade.

NOAPTEA DE MARŢI SPRE MIERCURI: În jumătatea de est a ţării precum şi în zonele de deal şi munte, înnorările vor fi temporar accentuate şi pe arii relativ extinse se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, trecător însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului şi vor fi condiţii de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15...20 l/mp şi izolat, în special în Dobrogea, 30...40 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi pe suprafeţe mici vor fi ploi de scurtă durată, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime se vor situa între 13 şi 22 de grade.

Vremea 25 iulie în ţară

Articolul continuă după reclamă

Miercuri, vremea e afectată de fenomene extrem şi de precipitaţii abundente. Gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat, îndeosebi în sudul, estul şi centrul ţării precum şi în zonele de deal şi munte. Vor fi intervale de timp cu înnorări, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp, iar în Dobrogea, izolat 50...60 l/mp. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest, iar cele minime se vor situa între 13 şi 22 de grade. Presiunea atmosferica va creşte uşor.

Pe acelaşi subiect

ÎN BUCUREŞTI: Conform ANM, vremea în Capitală se va menţine în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi, mai ales după-amiaza vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 17...19 grade. Presiunea atmosferica va creşte uşor.

Harta de la ANM cu vremea pe 25 iulie

LA MARE: Prognoza meteo estimează că vremea în 25 iulie pe litoral va fi instabilă şi răcoroasă. Cerul va fi prezenta înnorări temporar accentuate şi, pe arii extinse, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi condiţii de grindină. Un cod portocaliu emis pentru Dobrogea anunţă că va ploua pe litoral în 2 zile cât pentru toată vara. Local se vor cumula 40 - 50 l/mp, izolat 70 - 80 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare asociate averselor, care pot lua aspect de vijelie. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 27 de grade, iar cele minime între 18 şi 21 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 24 şi 26 de grade.

LA MUNTE: Gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat şi se va manifesta prin intervale de timp cu înnorări, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp. Valorile termice nu vor prezenta variaţii semnificative comparativ cu intervalul anterior.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Vremea » Vremea pe 25 iulie. Meteorologii anunţă o zi cu precipitaţii record