Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea pentru sâmbătă, 29 decembrie. Zăpadă şi viscol la munte, cald în restul ţării

Vremea pe 29 decembrie 2018 va fi în continuare deosebit de caldă pentru această perioadă, cu excepţia zonelor de munte.

de Redactia Observator

la 28.12.2018 , 17:11

Cum va fi vremea în această noapte şi mâine, 29 decembrie 2018 Vremea pe 29 decembrie 2018 - Administratia Nationala de Meteorologie-Prognoza

Vremea pe 29 decembrie 2018 va fi în continuare deosebit de caldă pentru această perioadă, cu excepţia zonelor de munte.

Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 10 grade, iar cele minime între -4 şi 2 grade.

Vremea la noapte

Articolul continuă după reclamă

Cerul va fi mai mult noros. În zona montană vor predomina ninsorile, pe arii restrânse moderate cantitativ, cu precădere în Carpaţii Meridionali; în Transilvania şi Maramureş se vor semnala precipitaţii slabe, îndeosebi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar în restul teritoriului vor fi mai ales ploi.

Pe acelaşi subiect

Izolat vor fi condiţii de polei şi local, în special la munte, se va forma gheţuş. 

Vântul va avea intensificări în zona montană înaltă, unde va viscoli sau va spulbera zăpada, va sufla în general moderat în Moldova şi în sudul Olteniei, iar în rest va fi predominant slab.

Pe spaţii mici vor fi condiţii de ceaţă. Valorile termice vor fi în continuare mai ridicate decât mediile climatologice, cu minime cuprinse între -2 şi 5 grade, precizează ANM.

Vremea 29 decembrie 2018 în România

Sâmbătă, vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an în majoritatea zonelor, cu excepţia celor înalte de munte, unde va fi rece.

Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 10 grade, iar cele minime între -4 şi 2 grade.

Cerul va fi mai mult noros, exceptând Oltenia şi vestul Munteniei, unde va avea şi perioade cu variabilitate.

Prognoza meteo anunţăcă temporar se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ, sub formă de ninsoare - la munte, local, mixte - în nord, nord-est şi centru şi pe spaţii mici, predominant ploi - în restul teritoriului.

Izolat vor fi posibile depuneri de polei, iar local, în special la munte, se va forma gheţuş. 

Vântul va avea intensificări în zona montană înaltă unde va viscoli sau va spulbera zăpada, iar în cursul zilei va sufla în general moderat în Moldova, Dobrogea şi sudul Olteniei.

Vor fi condiţii de ceaţă, mai ales în sudul ţării.

Prognoza meteo în Bucureşti 29 decembrie

ANM anunţă că vremea se va menţine mai caldă decât în mod normal în această perioadă din an.

Cerul va avea înnorări şi trecător vor fi condiţii de ploaie slabă, mai ales la începutul zilei.

Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de -1...0 grade.

Cum va fi vremea la munte

Cerul va fi mai mult noros şi temporar se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ, sub formă de ninsoare. Local se va forma gheţuş. 

Vântul va avea intensificări în zona montană înaltă, unde va viscoli sau va spulbera zăpada.

Valorile termice nu se vor modifica semnificativ comparativ cu ziua precedentă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » Vremea pentru sâmbătă, 29 decembrie. Zăpadă şi viscol la munte, cald în restul ţării