Observator » Vremea » Vremea de mâine 20 octombrie. Nu scăpăm de ploi, dar temperaturile cresc. Unde se vor înregistra 23 de grade

Vremea de mâine 20 octombrie. Nu scăpăm de ploi, dar temperaturile cresc. Unde se vor înregistra 23 de grade

Editor I.I. | Timp citire: 3 minute
Publicat la 19.10.2026, 14:44 | Modificat la 19.10.2026, 14:46

Vremea se încălzeşte marţi în majoritatea regiunilor ţării, iar temperaturile maxime vor ajunge la 23 de grade Celsius. Totuşi, în prima parte a zilei sunt aşteptate ploi slabe în unele zone, iar dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă pe alocuri.

La noapte, cerul va fi variabil, cu înnorări în nordul, centrul, estul și sud-estul țării. Temporar va ploua în cea mai mare parte a Moldovei și pe arii mai restrânse în Dobrogea, Muntenia, Transilvania și în Maramureș. Cantitățile de apă vor fi de 2...8 l/mp, iar în nordul și estul Moldovei, izolat și de peste 10...15 l/mp. În Munții Bucegi, la altitudini de peste 2000 m, vor mai fi posibile precipitații predominant sub formă de ninsoare.

Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări (viteze de 40...45 km/h) la începutul intervalului în Moldova, Dobrogea și nord-estul Munteniei, precum și în zona montană înaltă (rafale de viteze de 50...60 km/h). Temperaturile minime se vor situa între 4 și 12 grade, cu cele mai mari valori pe litoral. Pe alocuri, cu precădere în sudul și centrul teritoriului, va fi ceață.

Articolul continuă după reclamă

Vremea de mâine 20 octombrie în ţară

În estul, sud-estul și parțial în centrul țării valorile termice diurne vor crește față de ziua precedentă și vor fi apropiate de cele normale, iar în rest vor fi mai ridicate comparativ cu mediile climatologice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și ploi slabe (1...5 l/mp), în prima parte a zilei, pe alocuri în Moldova și la munte și izolat posibil în estul Transilvaniei și nordul Munteniei și al Dobrogei.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări noaptea în sudul Banatului, cu viteze în general de 45...50 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 23 de grade, cu cele mai mari valori în sud-vestul țării, iar cele minime se vor încadra între 2...3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 13...14 grade pe litoral și în Dealurile de Vest. Cu precădere dimineața și noaptea, pe alocuri în centru, sud și est va fi ceață.

Pe acelaşi subiect

Vremea de mâine 20 octombrie în Bucureşti şi Cluj

În Capitală, vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, dar în cursul nopții se va forma ceață și nebulozitate stratiformă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 20...22 de grade și cea minimă de 7...9 grade.

În Cluj, maximele vor ajunge la 18 grade Celsius, iar minimele vor coborî până la 6 grade. Nu sunt anunțate precipitații.

Vremea de mâine 20 octombrie la munte

Valorile termice vor fi în general apropiate de mediile climatologice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și pe alocuri ploi slabe (1...5 l/mp) în prima parte a zilei, mai cu seamă în Carpații Orientali și Meridionali.Vântul va sufla slab și moderat.