Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea în septembrie: furtuni şi căldură, ca într-o lună târzie de vară

Vremea în septembrie continuă vara capricioasă. Furtunile puternice, dar şi seceta, vor face ca această primă lună de toamnă să pară mai degrabă de vară târzie.

de Simona Căpşună

la 31.08.2020 , 17:47

  • Temperaturile vor fi mai ridicate faţă de medie.
  • Ploi în a doua parte a lunii septembrie.

Vară cu peste 140 de coduri roşii de furtună

Am încheiat o vară cu vreme la extreme, aşa cum ne-am obişnuit în ultimii ani. Practic, primele două luni ale sezonului cald au fost dominate de furtuni violente şi de inundaţii, iar meteorologii au emis peste 120 de coduri roşii, la care se adaugă şi alte 50 de avertizări cod roşu de inundaţii. Furtunile nu au lipsit nici din luna august, dar au fost mult mai puţine, iar numărul codurilor roşii s-a oprit la 25.

Şi, în timp ce locuitorii mai multor zone din ţară s-au luptat cu ploile catastrofale, cu grindina de mari dimensiuni şi cu vijeliile puternice, în alte ţărţi, seceta s-a accentuat.

Meteorologul Observator Simona Căpşună prezintă prognoza pentru septembrie şi bilanţul meteo al verii 2020
Vezi și

De ce am avut o vară la extreme

Şi în prezent, sudul şi estul României suferă de secetă extremă şi puternică. Unul dintre cele mai impresionante exemple este cel al Dobrogei unde dacă împărţim toată cantitatea de ploaie căzută în luna august la suprafaţa regiunii, obţinem un rezultat înfiorător: a plouat doar un singur litru de apă pe metru pătrat, faţă de 32 de litri, cât ar fi fost normal.

Dar nu doar lipsa ploilor a condus la această situaţie, ci şi temperaturile extrem de ridicate. Este adevărat că primul cod de caniculă a fost emis pe 29 iulie, ultimul a vizat finalul verii şi temperaturile nu s-au apropiat de maxima absolută din ţara noastră, adică de valoarea de 44.5 grade Celsius înregistrată în anul 1950, pe 10 august în Bărăgan. Valorile termice s-au oprit la 38, 39 de grade, dar cea care a creat cu adevărat probleme a fost persistenţa îndelungată a caniculei. 

Septembrie, ca o lună târzie de vară

Şi, conform climatologiei României, atmosfera de vară va continua şi în prima parte a toamnei, cel puţin până la echinocţiu, eveniment astronomic ce va avea loc pe 22 septembrie.

În prima săptămână a toamnei, arşiţa se va domoli treptat pentru că anticiclonul care a adus vremea frumoasă şi deosebit de caldă de la finalul verii s-a îndepărtat de ţara noastră şi mai multe cicloane sosite dinspre Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic, vor aduce şi la noi averse cu descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

Mai departe, Centrul European de Prognoze estimează că, în zona ţării noastre, temperaturile vor rămâne mai mari faţă de cele normale cel puţin în sudul şi în estul ţării până pe 21 septembrie după care vor mai scădea. În schimb, ploile se vor înmulţi de la jumătatea lunii şi, chiar dacă vor cădea şi în regiunile sudice şi estice, ar trebui să fie insistente şi consistente pentru a reface necesarul de apă din sol.

Totuşi, trebuie să menţionam faptul că septembrie nu este o lună bogată în precipitaţii şi este mai puţin instabilă chiar şi faţă de august. 

Bilanţul meteo al verii 2020

Luna Iunie:

- a fost cincea luna cea mai ploioasa din 1961 si pana in prezent,

- vreme extremă, recorduri:

  • aproape 500 de mesaje de vreme severă toată luna
  • 83 coduri roşii de ploi torenţiale, grindină şi vijelii 
  • 47 coduri rosii de inundaţii 

- Abaterea termica: +0.4 grade peste temperatura medie multianuala a lunii

Luna Iulie:

- total coduri roşii de furtună: 40

- coduri roşii de inundaţii în această lună: 3

- un singur cod de caniculă, emis pentru 29 - 31 iulie

Luna august:

- total coduri roşii de furtună: 25

- coduri roşii de inundaţii: 1

Cantitatea medie de precipitaţii la nivel naţional a fost de 30.9 l/mp, faţă de o medie multianuală lunară de 64.7 l/mp. Cea mai mica valoare s-a înregistrat în Dobrogea, cantitatea medie de ploaie fiind de 1.2 l/mp, faţă de o normă de 32.7 l/mp.

Suma precipitaţiilor inregistrate in intervalul 1 Septembrie 2019 - 20 August 2020 în această regiune a fost de 265.8 l/mp, fiind cantitatea cea mai mică de precipitaţii din această zonă, începând din 1961 şi până în prezent.

Caracteristicile meteo ale lunii septembrie

Ce trebuie să ştii: Prima lună de toamnă păstrează multe din caracteristicile sfârşitului de vară, vremea fiind, cel puţin în primele două decade, călduroasă. În plus, septembrie este o lună mai puţin instabilă, chiar şi faţă de august, datorită persistenţei deasupra cele mai mari părţi a Europei, a unui brâu de presiune atmosferică relativ ridicată, ce uneşte Anticiclonul Azoric cu maximul barometric est-european.

Valorile temperaturilor medii lunare înregistrează o scădere destul de mică în comparaţie cu ultima lună de vară, la aceasta contribuind perioada mai scurtă de strălucire a Soarelui şi nopţile mai lungi şi mult mai răcoroase. 

Istoric meteo al lunii septembrie în România

Temperatura maximă absolută lunară din România, înregistrată la staţiile meteorologice, este de 43,5 de grade Celsius, la Strehaia, în 8 septembrie 1946. Maxima absolută de la Bucureşti a fost de 39,6 de grade Celsius , înregistrată în 9 septembrie 1946, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. 

Minima absolută:

  • minus 10.7 grade, Topliţa 28 - 29 septembrie 1977
  • minus 15 grade, Vf. Omu 28 sept 1935
  • minus 1,6 grade Bucuresti în septembrie 1906 

Prognoza pe următoarele 4 săptămâni

Perioada 31.08.2020 – 07.09.2020:

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade în toate regiunile, dar mai ales în jumătatea estică a țării. Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea vestică a țării, dar mai ales în vest, centru și nord-vest, iar în rest va fi în general deficitar. 

Perioada 07.09.2020 – 14.09.2020:

Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai pronunțată în regiunile sud-estice. 

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, excepție făcând vestul și nord-vestul teritoriului, unde vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. 

Perioada 14.09.2020 – 21.09.2020:

Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele sudestice 

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această săptămână, posibil ușor excedentar, local, în regiunile sudice, centrale și nord-vestice. 

Perioada 21.09.2020 – 28.09.2020:

Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru acest interval, posibil ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice. 

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. 

- Acest articol a fost realizat cu informaţiile puse la dispoziţie de Administraţia Naţională de Meteorologie din România.

Simona Căpşună Like
Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Vremea » Vremea în septembrie: furtuni şi căldură, ca într-o lună târzie de vară