Video Alegeri parlamentare 2020. Restricții relaxate în ziua votului. „Există riscul să apară focare”
Libertate de mişcare pentru toată lumea în ziua votului. Restricţiile de circulaţie sau carantină dispar duminică, pentru ca oamenii să meargă la urne. Mai mult, premierul Ludovic Orban spune că în zonele carantinate, declaraţia pe proprie răspundere impusă din cauza numărului mare de cazuri, nu mai este necesară în ziua scrutinului.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
- Premierul Ludovic Orban justifică relaxarea prin dorinţa de a scăpa de birocraţia care ar putea determina oamenii să nu iasă la vot
Nicio regulă de carantină nu se mai respectă în ziua alegerilor.
Andreea Milea, reporter Observator: În ziua votului nu vor exista restricţii ori carantină zonală pentru 20 de ore. Potrivit deciziei CNSU, din data de 6 decembrie ora 05 şi până pe 7 decembrie ora 01, oamenii vor putea circula liber şi fără declaraţie pe proprie răspundere.
Premierul Ludovic Orban justifică relaxarea prin dorinţa de a scăpa de birocraţia care ar putea determina oamenii să nu iasă la vot.
Ludovic Orban, premierul României: N-am mai vrut să solicităm o formalitate suplimentară, declaraţie pe proprie raspundere, pentru că e ziua votului şi oamenii se deplasează să-şi exercite dreptul de vot.
Reacția oamenilor privind relaxarea restricțiilor în ziua votului
Însă doar în ziua scrutinului. În rest, sunt judeţe în care carantina a fost prelungită. De pildă, Constanţa şi alte 7 localităţi din zonă vor avea restricţii încă 14 zile, din cauza riscului epidemiologic de o "gravitate maximă" spun autorităţile locale. Excepţia de la regulă e şi pentru aceste zone. Iar oamenii deja nu mai ştiu ce să înţeleagă.
Persoană: Mi se pare puţin deplasat că s-a luat această decizie.
Persoană: De ce există restricţii în general şi în momentul în care au loc alegerile nu mai există aceste restricţii? Adică, ţin la sănătatea noastră sau la interesul lor?
Persoană: Adică în restul timpului am stat în casă şi în ziua votului avem liber! Asta nu e ok!
Persoană: E foarte periculos să fie ridicată această măsură, mai ales în ziua votului.
Fără restricţii şi pentru membrii birourilor electorale, candidaţii şi toţi cei care sunt implicaţi în procesul de organizare.
Raed Arafat, şeful DSU: Între orele 1 dimineaţa şi până la orele 5 dimineaţa din data de 7, persoanele respective pot circula liber cu condiţia să poată proba, dacă sunt întrebate, calitatea lor în relaţie cu procesul de vot.
Ridicarea restricțiilor poatea aduce noi focare coronavirus
Medicii spun că ridicarea restricţiilor s-ar putea vedea în cifrele de peste două săptămâni.
Adrian Marinescu, medic infecţionist: Există riscul să apară focare, să crească numărul de infectări după un interval de timp. Pentru că oamenii vor interacţiona într-o mai mare măsură si atunci trebuie sa fie maximă atenţie.
Prof. Dr. Carmen Dorobăţ, medic infecţionist: Dacă se va merge spre socializare intensă, îndeosebi după momentul alegerilor atunci când se previzionează un anumit câştigător şi există euforie, acela spun eu că este momentul critic.
În ultimele săptămâni, în România, 16 oraşe au fost carantinate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰