Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Portretul Alexandrei Păcuraru, candidată la alegerile prezidenţiale 2024. Biografie, studii, avere, familie

Românii se pregătesc pentru un sfârşit de an extrem de important, ei urmând să meargă trei duminici la rând la alegeri, inclusiv pentru a alege viitorul preşedinte al ţării.

de Redactia Observator

la 07.11.2024 , 10:48

Alexandra Păcuraru este candidata ADN la alegerile prezidenţiale 2024 Alexandra Păcuraru este candidata ADN la alegerile prezidenţiale 2024 - Facebook/Alexandra Păcuraru

Pe 24 noiembrie şi 8 decembrie, în jur de 19 milioane de români cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne în ceea ce înseamnă alegeri prezidenţiale 2024. Vor fi alegeri în două tururi de scrutin pentru că este puţin probabil ca unul dintre candidaţi să obţină mai mult de 50% din voturi la alegerile din 24 noiembrie.

În total, 14 candidaţi îşi încearcă norocul la alegerile prezidenţiale 2024. 11 bărbaţi şi trei femei, Elena Lasconi, Ana Birchall şi Alexandra Păcuraru luptând pentru ideea de a deveni prima femeie preşedinte al României.

Alexandra Păcuraru este candidata ADN la alegerile prezidenţiale 2024

Articolul continuă după reclamă

Candidatura Alexandrei Păcuraru este una dintre surprizele alegerilor din acest an. La 37 de ani, fosta vedetă de televiziune este reprezentanta Partidului Alternativa pentru Demnitate Naţională la alegerile prezidenţiale 2024.

Alexandra Păcuraru şi-a anunţat candidatura pe 16 septembrie şi a depus listele cu semnăturile necesare pentru susţinerea candidaturii pe ultima sută de metri, alături de Silviu Predoiu, candidatul Partidului Liga Acţiunii Naţionale, şi Sebastian Popescu, candidatul Partidului Noua Românie.

Scurtă biografie

Alexandra Păcuraru s-a născut în 1987, la Galaţi, a terminat liceul în Statele Unite ale Americii şi a făcut două facultăţi şi un master în Bucureşti. S-a remarcat drept o vedetă de televiziune, în special graţie colaborării pe care a avut-o cu un post de televiziune deţinut de tatăl ei, Maricel Păcuraru.

Alexandra Păcuraru s-a înscris recent în politică, având, conform declaraţiei sale, un singur scop, respectiv "de a reprezenta românii cu demnitate şi eleganţă, indiferent de etnie, religie sau simpatie politică".

Ce studii are Alexandra Păcuraru

Cum spuneam, Alexandra Păcuraru a terminat liceul în Statele Unite ale Americii, fiind absolventă, în 2005, a "Star Valley High School" din Afton, Wyoming. Ulterior, Alexandra Păcuraru a terminat două facultăţi şi un master la Bucureşti.

Concret, candidata ADN a absolvit cursurile Facultăţii de Limbi și Literaturi Străine, din cadrul Universităţii Creștine "Dimitrie Cantemir", și cursurile Universităţii "Media", specializarea regie film. De asemenea, are un master în Administraţia Afacerilor obţinut la Institutul de Administrare a Afacerilor din Bucureşti. De asemenea, trebuie precizat că Alexandra Păcuraru a studiat trei luni şi la "Academy of Chinese Language Study" din Shanghai, China.

Funcţii ocupate până în prezent

Alexandra Păcuraru a intrat de puţin timp în politică, alăturându-se partidului înfiinţat de Cătălin Ivan în 2018, astfel că nu putem vorbi despre un trecut important avut de aceasta în politică.

Totuşi, Alexandra Păcuraru a ocupat funcţii importante în industria media, fiind, printre altele, director executiv la "SC Zhongda Constructions SRL", director general la "SC Prestige Media SRL" și administrator la "Ama Music&Film". 

Ce avere are Alexandra Păcuraru

În ceea ce priveşte averea Alexandrei Păcuraru, aceasta se poate lăuda, deja, că deţine un teren, o casă, două maşini, icoane de 20.000 de euro, tablouri de 15.000 de euro, bijuterii de 50.000 de euro şi colecţii de artă de 15.000 de euro.

Alexandra Păcuraru a încasat, înainte să se retragă din televiziune, 20.000 de lei pe lună ca salariată a unui renumit post de televiziune şi 4.500 de lei pe lună din diferite chirii care o ajutau să-şi rotunjească veniturile.

Ce ştim despre familia candidatei la prezidenţiale 

Multă lume ştie că Alexandra Păcuraru este fiica afaceristului Maricel Păcuraru, patronul unui renumit post de televiziune. Mai puţină lume ştie că Alexandra Păcuraru trăieşte, de mulţi ani, o frumoasă poveste de dragoste alături de un bărbat care i-a devenit oficial soţ după ce candidata ADN a dat naştere celui de-al doilea copil al cuplului.

Ulterior, Alexandra Păcuraru şi soţul ei au devenit mândrii părinţi ai unui număr total de cinci copii. Unul dintre cei cinci copii s-a născut chiar în timpul pandemiei de coronavirus, iar fosta vedetă de televiziune susţine că unul dintre motivele pentru care a ales să intre în politică a fost acela de a se asigura că urmaşii ei trăiesc într-o ţară care să le ofere condiţii cât mai bune de trai.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Femeie, despăgubită cu 50.000 € după ce a fost diagnosticată greşit cu cancer şi mutilată. Credeţi că este suficient?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » Portretul Alexandrei Păcuraru, candidată la alegerile prezidenţiale 2024. Biografie, studii, avere, familie