Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sebastian Burduja, după alegerile prezidențiale: "Conducerea PNL a livrat doar un eşec lamentabil. A ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat"

Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, scrie duminică noaptea, pe Facebook, după primele rezultate parţiale ale primului tur la prezidenţiale, că conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat şi a livrat doar un eşec lamentabil. El precizează că deciziile trebuie luate rapid iar schimbarea trebuie să fie profundă, dacă vor să demonstreze că Partidul Naţional Liberal poate fi opţiunea pentru modernizarea României la alegerile parlamentare şi face apel la colegi pentru mobilizare.

de Redactia Observator

la 24.11.2024 , 23:10

Sebastian Burduja, după alegerile prezidențiale Sebastian Burduja, după alegerile prezidențiale - Profimedia

Alegeri prezidențiale 2024. "Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii liberali. Totuşi, a livrat doar un eşec lamentabil. Analiza o vom face împreună la rece, sunt convins – însă tot ce am văzut (strategie, mesaje, direcţie) a fost greşit. Inclusiv forţarea candidaturii mele, în ultimul ceas, la Bucureşti, a fost o eroare, cu sau fără premeditare, contează mai puţin acum. Toate aceste greşeli trebuie asumate şi decontate de cei care le-au comis, în integralitate", a transmis Sebastian Burduja pe Facebook. 

Sebastian Burduja, despre conducerea PNL

Liderul PNL Bucureşti a precizat că, în al doilea rând, deciziile trebuie luate rapid.

Articolul continuă după reclamă

"Schimbarea trebuie să fie profundă, dacă vrem să demonstrăm că Partidul Naţional Liberal poate fi opţiunea pentru modernizarea României la alegerile parlamentare. Pentru aceasta, fac un apel către toţi colegii mei să se mobilizeze. Există viitor, în jurul liderilor liberali cu rezultate şi credibilitate la nivel local şi central. Trebuie să ne asumăm rapid aceste decizii şi ştiu că nu sunt singurul care gândeşte asta", a precizat Burduja. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » Sebastian Burduja, după alegerile prezidențiale: "Conducerea PNL a livrat doar un eşec lamentabil. A ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat"