Larisa, educatoarea care modelează suflete într-un sat rătăcit pe harta României. Plecase în Italia, dar s-a întors: "Era dorul de casă, de pădurea mea"

Binele se măsoară în numărul de copii pe care i-ai salvat de la o viaţă banală, într-un sat rătăcit pe harta României. Pentru asta s-a întors acasă, fix într-un astfel de sat, o tânără educatoare. Plecase în străinătate, unde ar fi trăit, cu siguranţă, mult mai bine. Dar ea a simţit că trebuie să fie de ajutor comunităţii în care s-a făcut om mare, educând noi generaţii. Chiar dacă e nevoită să facă asta într-o şcoală cu mobilă veche şi o bibliotecă fără cărţi. E meomentul sa ii ascultam povestea si sa ii spunem cu totii Ajut eu.

• Corespondenţă Observator din SUA. Taxele vamale de 10% au început să fie colectate. Cum se simte peste Ocean cutremurul financiar

Undeva, în Bacău, există un sat pe care cu greu îl găseşti pe hartă, dar de care s-a îndrăgostit, iremediabil, o fată. "Noi am fost plecati o perioada in Italia acum 3-4 ani, si am facut scoala acolo si ai mei au revenit, saracii, tot din cauza mea, oarecum, ca era dorul de casa, de colegi, de satul meu, padurea mea. Sa stau eu acasa la mine. Valorile astea, ca patriotismul, nu stiu, eu incerc sa le insuflu cat se poate si dorinta asta ca daca ne ajutam acum ma gandesc ca o sa fie din ce in ce mai bine pt toti si nu o sa mai aiba dorinta asta de a pleca , sa se descurce mai bine aici, incercam sa facem si noi ca afara", spune Larisa Aanei. Ea este Larisa Aanei. Iar satul pe care îl vrea ca afară se cheamă Orăşa. Ţineţi minte acest nume. S-ar putea ca el să fie, peste ani, model pentru multe comunităţi din România, care şi-au pierdut oamenii, reperele, speranţa şi dorinţa de a fi bine.

E bucurie şi în sufletul învăţătoarei care vede, cu fiecare copil fericit, visul ei împlinit

În mijlocul unei zile superbe de toamnă, în curtea unei şcoli ca de pitici, o găsim pe Larisa înconjurată de copii. Ea le e învăţătoare şi zâna bună din poveşti. Ea îi ajută să descopere fascinanta lume a cuvintelor şi îi îndrumă spre un viitor mai bun. Educaţia e salvarea lor, crede cu tărie Larisa. Asta a salvat-o şi pe ea. Tot aici, în satul acesta mic din Bacău, într-o şcoală în care se întoarce de fiecare dată cu emoţie. Şcoala nu s-a schimbat prea mult. Aceeaşi clădire veche, aceeaşi sobă cu lemne în clasă.

Dorul de casă şi datoria faţă de cei care i-au îndrumat primii paşi, aici, în şcoala aceasta, au făcut-o să se întoarcă la Orăşa. Să dea mai departe binele primit şi să crească alte generaţii. Ar fi putut alege o şcoală modernă, dintr-un oraş mai important pe hartă. Dar Larisa a simţit că aici e nevoie de ea, în şcoala aceasta mică, în care timpul parcă a stat în loc iar progresul lumii moderne s-a oprit la poartă. La un semn, toţi copiii se organizează perfect. Îşi iau pernele colorate, se aşează pe podea, de-a lungul peretelui pe care stă scris cu litere de tipar Colţul de Lectură. E singurul semn care ne spune nouă, celor veniţi azi pentru prima dată în şcoala lor, că suntem acum într-un loc special. Unul care există, din păcate, doar în imaginaţia lor - o sală de lectură.

Se simt bine aici. Chiar dacă stau aşa, ghemuiţi lângă perete, ascultând la nesfârşit aceleaşi şi aceleaşi poveşti. Nu au decât vreo câteva cărţi pe rafturi. Şi acelea, donate de alţi copii sau cumpărate de Larisa. "Am mai primit vreo 2 de la scoala cu cunoasterea mediului si niste manuale invechite care erau oricum aruncate. Atat", a declarat Larisa Aanei. Dar Larisa e genul care atunci când n-are cu ce, ori cere ajutor, ori improvizează.

În curte, stau direct pe iarbă şi se bucură de natură. Cât mai e cald afară, e bine. "E greu, dar impreuna cu primaria si cu Consiliul Local dar si cu ajutorul parintilor, cu donatii de la oameni dragi sufletului nostru reusim sa facem cate ceva pentru a-i scoate pe acesti copii in lume", a declarat Cristina Terinte, director Scoala Gimnaziala nr.1 Livezi. O lume de poveste în care ei ştiu deja că a dărui şi a fi de ajutor celor din jur sunt cele mai importante valori ale unui om.

E bucurie în ochii acestor copii. E bucurie şi în sufletul învăţătoarei care vede, cu fiecare copil fericit, visul ei împlinit. Doar când merge spre casă, prin satul ei rătăcit pe o hartă, îndrăzneşte să viseze la mai mult. La o şcoală modernă, cu un colţ adevărat de lectură, cu multe cărţi pe rafturi, cu mai multe bănci în curte şi tot mai mulţi copii fericiţi.