Video Au ridicat un aşezământ pentru persoanele cu dizabilităţi, după o promisiune făcută lui Dumnezeu. Ajutor pentru proiectul început de doi tineri

Dacă doar ai auzi bucuria de dincolo de zidul înalt de beton, ai crede că înăuntru e casa unei familii mari şi fericite, neatinsă de vreo suferinţă. Aici e de fapt oaza unor oameni cărora viaţa le-a dat provocări greu de dus. Dar pe care ei le duc totuşi zâmbind, fără să se plângă. 

Doru Popescu: "Aici nu sunt marginalizaţi. Aici se simt şi ei liberi. Simplu. Că din păcate, lumea normală, deşi nu ştiu dacă e corect spus, îi marginalizează." 

Pentru Doru, curtea, casa, dar mai ales oamenii de aici, de la centrul de zi Cristian, sunt salvarea fiului său, născut cu tetrapareză şi retard. 

Vezi și

Doru Popescu: "Când am aflat diagnosticul, ca şi părinte, a picat cerul pe noi. Nu luptă nimeni, decât tu ca părinte trebuie să lupţi. Şi mi-am dat seama, mi-am învins orice resentiment din ăsta şi am zis da, trebuie să lupt."

E o luptă în care la început te poţi simţi singur şi pierdut. Dar universul are grijă să-ţi scoată în cale oameni care să te susţină. De obicei, sunt oamenii trecuţi la rândul lor prin încercări. Aşa cum sunt Daniel şi Mircea. Tot ce există aici s-a născut din cea mai mare cumpănă a vieţii lor. 

Promisiunea făcută lui Dumnezeu

Mircea: "Eu am stat 3 ani de zile în spital în Timişoara, era să mor, şi visul meu a fost să las ceva în urma mea. Şi atunci am făcut un legământ cu Dumnezeu: Doamne, dacă mă laşi să trăiesc, o să fac un aşezământ ca persoanele cu dizabilităţi să se bucure de acest loc."

Daniel: "Mi-a fost atunci foarte greu. Atunci m-am certat cu Dumnezeu, de ce un om atât de bun ca Mircea să plece de pe pământul ăsta aşa de repede? Şi ţin minte că m-am dus la spital la subsol şi citeam din Biblie, mă rugam şi spuneam că dacă Mircea va trăi, aş vrea să fac ceva."

Şi aşa a fost. De atunci, cei doi fraţi trăiesc pentru a-i ajuta pe alţii. Şi de o viaţă, împart aceeaşi suferinţă. Amândoi au hemofilie, o boală a sângelui care le afectează articulaţiile şi care transformă orice mică sângerare într-un pericol de moarte. 

Apoi, Daniel şi-a spus că viaţa e atât de bună pe cât ţi-o faci, indiferent de obstacole. La 14 ani, s-a înscris la liceul economic. A absolvit două facultăţi, a terminat un master, s-a angajat la Direcţia de Protecţie Socială şi azi conduce Asociaţia Română de Hemofilie. Tot ce a construit a fost cu gândul la oamenii care se luptă cu boala fără niciun sprijin. 

Din acelaşi gând a apărut şi centrul de aici, singurul din județul Gorj destinat persoanelor cu dizabilități. Aici se întâlnesc, se susţin şi fac terapie 200 de oameni care altfel ar fi condamnaţi la izolare. Lucruri mai sunt de făcut. În casă, pe scările înguste, Daniel coboară cu spatele. Nu are forţă altfel. În lipsa unui lift, pentru alţii chiar şi o treaptă e prea mult. 

Deocamdată, sunt visuri care-i depăşesc puterea. Dar viaţa l-a învăţat deja că nu sunt limite de netrecut, atunci când oamenii îşi dau mâna să construiască împreună. 

Pentru a-i susţine, BAT România a donat pentru Daniel şi Mircea suma de 15.000 de euro.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰