Poveste demnă de film: Abandonat la 5 ani în orfelinat, Toma a înţeles că pentru a scăpa din iadul copilărie trebuie să privească tot mai sus

Nu subestimaţi niciodată puterea unui copil de a visa. Pe tânărul pe care-l veţi cunoaşte astăzi, asta l-a salvat. Abandonat într-un orfelinat, între ziduri inalte de beton, n-a avut altă şansă decât să privească în sus, spre cer. Şi pentru că pe acolo vedea doar avioane, a început să viseze că va fi pilot. Iată povestea lui de film.

• "N-am mai putut să salvez nimic. Totul a rămas acolo. O viaţă am muncit". Flăcări violente lângă Mănăstirea Voroneţ. Două familii şi-au pierdut agoniseala într-o clipă

"Când mă urc in avion si pun mana pe manşă, simt ca las tot tercutul in spate si ca sunt liber"

Uneori, în viață, trebuie să cobori dureros de mult ca să poți aprecia înălțimile la care ajungi. Așa i s-a întâmplat lui Toma. Avea 5 ani când a ajuns într-un orfelinat.

Toma Chiriac: Viaţa într-un orfelinat este plină de multe dureri. Cu câtă sălbăticie să baţi un om? Nu un om, un copil! Şi un copil simte mai mult decât un adult, ştii? Ce mă doare cel mai mult este că eu am şi astăzi pe spate acele urme. Sunt lucruri care nu trec.

Din iadul copilăriei a început să evadeze în gând. Privind spre cer, visând la zbor.

Toma Chiriac: Existau nişte garduri înalte care diferenţiau lumea de afară de lumea noastră. Şi nu aveai unde să te uiţi, decât eventual pe cer. Printr-o coincidenţă sau nu, centrul de plasament se afla lângă un aerodrom şi am început să visez la avioane. Îmi plăcea ideea că ei erau sus. Treceau şi de gardul acela imens, vedeau şi lumea noastră, vedeau şi lumea de afară.

Un vis a fost de-ajuns să se salveze

La început, un copil din orfelinat ajuns pilot părea o glumă pentru toți ceilalți.

Toma Chiriac: Pe mine m-au motivat acele NU-uri pe care le tot auzeam. Când auzeam un NU parcă mă motivam şi mai mult. Nu ai nicio şansă, nu există, nu, nu şi nu.

A urmat orice cursuri gratuite putea găsi, de aviație pentru începători sau planorism. Cum nu avea bani de autobuz, mergea kilometri întregi pe jos, zilnic, către aerodromurile care îl primeau, doar ca să fie aproape de avioane.

Toma Chiriac: Deşi pare clişeic, am realizat că numai şcoala te poate scoate din mediul în care eşti.

Cu rezultate excelente la şcoală, Toma a intrat apoi la facultatea de inginerie aerospațială, în cadrul Politehnicii.

Toma Chiriac: Am avut momente de maximă bucurie în viaţa mea şi acela a fost un astfel de moment. Momentul în care am luat Bacalaureatul, în care am intrat la facultate, în care am ieşit din casa de copii. Am ieşit cu un sac negru. Cu nişte haine. Asta a fost tot bagajul meu.

A fost forţat să renunţe la studii pentru a se angaja 

Când a ieşit din casa de copii şi a intrat la facultate, a început încă o luptă pentru supravieţuire. Pe cont propriu, într-o lume nouă, Toma fost forţat să abandoneze studiile, după 3 ani, ca să se poată angaja. A devenit însoțitor de zbor, ocazia perfectă să fie mai aproape de aviaţie. A muncit între timp zi și noapte, și-a amanetat tot ce a avut de valoare, ca să poată absolvi, în paralel, primul modul la școala de aviație. Apoi a venit pandemia și i-a tăiat aripile. Dar nu a renunțat nicio clipă la visul lui de a deveni pilot de linie.

Toma Chiriac: Noi, oamenii în general, contribuim la comunitatea în care trăim şi faptele bune depind de noi. Deci direcția bună a unei comunități o creează oamenii. Poate într-o bună zi pot ajunge la manşa unui avion care să efectueze zboruri sanitare, zboruri care ţin de domeniul medical şi partea de urgenţă.

Pentru că Toma vrea să dea cu avionul său o șansă la viață. Așa cum zborul a fost șansa lui la libertate.

Toma Chiriac: Să rămână acea bucăţică în sufletul unui copil care este abandonat într-un astfel de centru, să fiu acea bucăţică din sufletul lui care să spună că nu contează de unde vii, contează ce ai în gând şi cum îţi propui să-ţi faci viaţa mai departe.