Preotul Marian Tudor, omul care a devenit înger pentru mame şi copii necăjiţi. A salvat din sărăcie sate întregi din ţară: "Dumnezeu a lucrat şi am reuşit!"

Şi-ar fi dorit să fie poliţist. Dar după moartea fulgerătoare a mamei a decis să se facă preot, pentru că aşa ar fi vrut ea. Iar asta i-a schimbat viaţa nu doar lui, ci şi miilor de oameni pe care i-a întâlnit. El e preotul Marian Tudor. Un om care, cu har şi drag, a reuşit să salveze din sărăcie sate întregi. Le-a dat copiilor şansa unei alte vieţi, mai bune. Le-a dat mamelor adăpost şi linişte. Iar nouă, tuturor, o frumoasă lecţie de viaţă în care ne arată cum e să trăieşti spunând în fiecare zi, Ajut Eu! 

• Primul episod de iarnă din acest sezon. 7 judeţe, cele mai afectate: COD ROŞU de viscol

Într-o zi cu soare, de început de noiembrie, Moş Crăciun pare că a încurcat anotimpurile şi hainele. E deghizat în preot şi împarte cadouri. Pentru copii, bucuria e atât de mare încât nici nu-şi mai bat capul să dezlege misterul. Se cuvine, însă, pentru noi, oamenii mari, să facem puţină lumină în această poveste. 

De meserie, om bun. Povestea preotului Marian Tudor

"Aşa împărţim mereu. Avem o doamna din Canada care ne trimite constant. Cam o data pe lună", spune Marian Tudor, preot. Suntem la Găgeşti, în Vrancea, în curtea unei case care a devenit refugiu şi acasă pentru zeci de copii sărmani ori mame singure pe lume. Iar pentru toţi, omul care e când Moş Crăciun deghizat, când înger pe pământ, e de fapt, preotul Marian Tudor.

"Cele mai multe mămici provin tot de prin centre, sunt cele care au crescut prin centre, care nu au părinţi, care nu au niciun fel de susţinere. Vin mame care sunt scoase afară în toiul nopţii, iarnă, pe frig, pe ger, şi nu au unde merge, mămici care se satură de calvarul pe care îl trăiesc acasă", povesteşte Marian Tudor, preot.

"În total am 10 aici şi două ale mele de acasă. 12 acum, dar şi ceilalţi sunt toti ai noştri, 9 copii şi familia cu 6. Avem mulţi copii, mai am din localităţile învecinate, familii numeroase cu mulţi copii, de fiecare dată ne apelează, încerc să le fiu de folos cât pot", adaugă Marian Tudor, preot.

Moartea mamei l-a îndrumat spre biserică

Pare că ăsta a destinul lui. Să fie de folos. Şi-ar fi dorit să fie poliţist. Dar după moartea fulgerătoare a mamei şi-a schimbat brusc planurile. Pentru că dorinţa mamei era ca el să îmbrace hainele preoţeşti.

"De multe ori m-am gandit la lucrurile acestea... Cum am ajuns să fac ce fac astazi. Simt o bucurie foarte mare când stau lângă copiii pe care reuşesc să îi văd zâmbind, să îi ajut cu ce au ei nevoie, şi cred că mă regăsesc pe mine în copilărie, pentru că nici noi nu am avut o copilarie prea frumoasă. Am fost patru fraţi, am rămas fără mamă de mici. Veneau şi la noi oameni cu diverse ajutoare, îmi amintesc de Paşti, de Crăciun, primeam saci cu haine. Ne bucuram atât de tare când găseam câte un lucru care ni se potrivea, probabil de acolo, nu-mi explic. Ideea e că tot ce fac, fac din suflet şi cu mare bucurie", spune Marian Tudor, preot.

Acum mai bine de 10 ani ajungea preot la Glodeanu, în judeţul Buzău. Şi avea să vadă cu ochii lui cea mai cruntă imagine a sărăciei. Zeci de familii trăiau aici ca în Evul Mediu, în case improvizate, fără nicio sursă de venit. "Le mai cer oamenilor care au parastase şi câte o farfurie de mâncare pentru ei, sunt zile când nu au ce să le pună pe masă pentru ei", povesteşte Marian Tudor, preot.

Gesturi impresionate, făcute din inimă

Tânărul preot Marian Tudor a fost singurul om care le intra în curte. Şi singura voce care a strigat după ajutor. Gesturi absolut impresionate s-au petrecut sub ochii lui. Într-un an, de Paşte, s-a trezit în comună cu un grup de deţinuţi. Renunţaseră în acea zi la hrană, ca să doneze totul oamenilor sărăci din Glodeanu. 

"Uite, iţi dau medalionul meu. Îţi place? A fost al băieţelului meu. El e îngeraş acum". Nu va uita niciodată această scenă. Şi nici chipurile a doi fraţi ca două mici sălbăticiuni. "Cum te cheama pe tine?" Nu ştia să spună nici măcar asta. Că îl cheamă Mihai. Iar pe fratele lui Cătălin. "Nu cred că îi mai recunoaşteţi, au crescut. Ei sunt copiii de la Glodeanu, de la prima mea parohie", spune preotul.

Când şi-a încheiat misiunea la Glodeanu, după a reuşit să deschidă aici un centru social pentru familiile nevoiaşe, i-a luat cu el pe Mihai şi pe Cătălin. Să fie sigur că le va fi bine. 

Centru social, pentru familiile nevoiaşe

Nu sunt nici azi prea vorbăreţi. Dar se citeşte în privirea lor că sunt fericiţi. Au terminat şcoala şi acum se pregătesc amândoi să devină mecanici auto. Locuiesc în centrul pe care preotul l-a ridicat la el acasă, la Găgeşti. 

"Mi-am dorit să vin aici dat fiind că au fost locurile în care am copilarit, tatăl meu a rămas singur, şi voiam să fiu mai aproape de el, am cerut la un moment dat transferul, ştiam ca s-a eliberat parohia de aici din Găgeţti. Dumnezeu a lucrat şi am reuşit să cumpărăm casa aceasta, cu ajutorul unui domn din Bucureşti. A cumpărat-o, ne-a lăsat-o în comodat, practic a cumpărat-o doar pentru noi", povesteşte Marian Tudor, preot.

Şi aşa a luat-o, practic, de la capăt. Adunând în jurul lui oameni care fac bine, şi oameni care au nevoie să se facă bine. 

• Daniela, bucătăreasă: La un moment dat, nevoia te împinge să faci din orice câte ceva bun, când ai mai mulţi copilaşi trebuie să faci ca să îi saturi pe toţi. 
• Reporter: Câţi copii aveţi?
• Daniela, bucătăreasă: 9. Au fost şi zile când a fost mai puţin, dar am încercat să facem din puţinul acela mult.

Şi toată lumea se aşază la masă, cu bucurie şi recunoştinţă: "Binecuvantează, Doamne, mâncarea şi pe toţi robii Tăi. Amin, poftă bună!"

Preotul e mereu acolo, lângă ei. Iar pentru ei toţi, mame fără niciun ajutor şi copii fără nicio speranţă, dintr-o dată, e bine. "Îmi doresc să fiu sănătos, să pot continua ce am început şi Doamne Doamne să ne trimită îngeri ca până acum care să ne sprijine în toate demersurile noastre", se roagă Marian Tudor, preot.