Zâmbetul Evei, o copilă răpusă de E-coli în noaptea de Înviere, dăinuie cu ajutorul părinţilor săi. În memoria ei, au construit un loc de joacă aparte

Ajut Eu! O poveste despre o dramă şi doi părinţi care au reuşit să transforme cea mai mai durere a lor în speranţă şi zâmbet. Şi-au pierdut copilul în noaptea de Înviere. Eva a fost răpusă de o infecţie E-coli. În memoria ei, părinţii au construit un loc de joacă altfel - o fermă de animale în care primul locatar a fost un ponei, preferatul Evei. E felul lor de a-i ajuta pe alţii, oameni mari sau mici, să zâmbească. Pentru că Eva era zâmbet. 

• Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege

Pe un deal din Oltenia, doi tineri privesc împreună apusul şi visează. Că, într-o zi, aici se vor juca zeci de copii. Că vor construi pentru ei un amfiteatru în aer liber, unde vor urmări spectacole. Şi că mica lor fermă, compusă azi din câteva capre, câţiva iepuri şi un ponei, va deveni cea mai frumoasă lume de poveste. "Avem atât de multe idei pe care ne dorim din suflet să le punem în practică cu toţi copilaşii. Iar în partea din dreapta vrem să amplasăm locul de joacă. Va fi frumos când vom reuşi să terminăm", spun ei.

Zâmbetul Evei, fetiţa răpusă de E-coli

E visul unor părinţi pentru fetiţa lor din cer. De unde a pornit acest plan? "Începutul a fost Eva. Ea a fost sufleţelul care ne-a împins cumva de la spate să facem toate lucrurile astea. Veşnic veselă, veşnic plină de căldură, înnebunită să dea iubire tuturor celor care o cunoşteau. Eva efectiv era o rază de lumină. Atât de veselă. Efectiv era mereu un zâmbet. D-asta se şi numeşte Asociaţia Zâmbetul Evei", povesteşte Adina Popescu, mama Evei. 

Eva era zâmbet. Nu şi-o amintesc altfel decât aşa. Chiar dacă mare parte din scurta ei viaţă a fost o cumpănă. "Eva a fost sănătoasă, fix la 1 an a mers singură în picioare. A făcut primii ei paşi. La 1 an şi 10 zile eram cu ea în spital în stare critică. O infecţie cu E-coli pe care poţi s-o iei de oriunde", spune Mihai Popescu, tatăl Evei.

Inima fetiţei s-a oprit de Înviere

"La doi ani, rinichii au cedat complet şi a trebiut să intre pe dializă. Dializă care practic a fost viaţa ei până la 5 ani şi jumătate, zi de zi dializă", adaugă Adina Popescu, mama Evei. Nici nu concepeau că Eva nu va mai fi. S-a întâmplat într-o noapte de mai. De Înviere. 

"2 mai 2021. E noaptea în care... Într-un final, la 3 jumate dimineaţa, ne-a sunat să ne spună că nu mai e. E o noapte pe care nu o vom uita niciodată", spune Mihai Popescu, tatăl Evei. "Ţin minte că eram în salon şi se auzea pe fundal slujba de Înviere. Reuşisem, venise o doamnă asistentă şi ne dăduse pâinica cu vin şi reuşise să ia şi ea câteva guri de acolo. Undeva cam la o oră s-a întâmplat tot", continuă Adina Popescu, mama Evei. 

"Cumva a trebuit să rămânem atârnaţi pe pământ, pentru că îl aveam şi pe frăţiorul ei, şi cred că dacă el nu ar fi fost, nu ştiu ce ar mai fi fost de noi. Noi întotdeauna aşa am spus, că suntem părinţii a trei copilaşi: avem un îngeraş în cer şi încă doi lângă noi. Nici nu putem concepe altfel", mai spune Adina Popescu, mama Evei. 

Cum au deschis Ferma Zâmbetul Evei

În acei ani de suferinţă, au avut şi clipe de lumină, de care aveau să se agaţe mai târziu. "Este animalul pe care l-am cumpărat pentru Eva. Eu eram cel care pleca cu ea la terapie, ieşeam dimineaţa, o luam în braţe, hai la Karina. Luam un morcov, un măr, ce nimeream, îi dădea să mănânce, o mângâia... Ne mutasem un leagăn în grădină, stăteam pe leagăn... noi doi şi poneiul", arată Mihai Popescu, tatăl Evei.

Poneiul a fost primul animal din Ferma Zâmbetul Evei. Uşor-uşor, Mihai şi Adina au înţeles ce trebuie să facă. N-aveau nimic altceva în afară de un vis. Dar, aşa cum se întâmplă în momentele cele mai grele, în calea lor au început să apară, ca de nicăieri, oameni dornici să-i ajute. Să pună şi ei umărul la construcţia fermei, unde să se joace şi copiii cu afecţiuni.

Dacă e pentru bucuria unor copilaşi, pot să fac şi eu ceva. Şi fiecare a zis: am o căpriţă, o vreţi? O vrem, cum să nu? Că copilaşii se bucură de ea! Am un măgăruş, nu vreţi? Îl vrem şi pe ăla! Încet, încet se umple ferma", povesteşte Adina Popescu, mama Evei. 

"Vrem să avem şi un leagăn în care să se poată urca un copil care stă în scaun rulant. Vrem să avem un tobogan sănătos care să susţină greutatea unui părinte. Pentru că sunt copii ca Eva, care nu se pot susţine singuri în fund. Şi atunci părintele, ca să-l bucure şi pe el, trebuie să-l ţină în braţe. Vrem să fie cât mai relaxaţi, să uite de tratamente, de orice înseamnă spital şi tratament", spune Mihai Popescu, tatăl Evei.

Ce înseamnă "a ajuta" pentru voi? "Înseamnă mult, mai ales pentru o persoană care are nevoie de ajutor, cred că e exact gura de aer şi mâna de care are nevoie să nu se prăbuşească. Să fii lângă celălalt, să fii acolo cu el şi să nu se simtă singur, pentru mine e cel mai mare ajutor pe care poţi să-l dai. Să nu-l laşi să se simtă singur", crede Adina Popescu, mama Evei.