Cel mai cunoscut violonist român, despre concertul în care nu a mai putut vedea notele din cauza măştii

Viața lor a fost dată peste cap în feluri de neimaginat. Pentru că sunt dependenți de ceilalți, de contactul uman, de emoții, de public. Artiștii, fie că e vorba de cântăreți sau actori, trec prin cea mai grea perioadă a vieții lor: nu mai au concerte, spectacole, audiții. Dar mulţi s-au reinventat şi se pregătesc de marea întâlnire cu publicul.

• Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna

Alexandru Tomescu este cel mai cunoscut violonist al zilelor noastre. A câștigat dreptul de a cânta pe Vioara Stradivarius Elder-Voicu din 1702, obiect de patrimoniu din categoria Tezaur. Pasionat de muzică, Tomescu iubește, paradoxal, liniștea.

Şi tocmai pentru că iubeşte liniştea, să stea mai mult cu sine şi cu familia a fost o binecuvântare. „Eu mă simt foarte confortabil cu mine însumi, aș putea petrece zile, săptămâni, luni întregi explorând tot felul de zone de acolo și, de aceea, într-un fel am apreciat acest timp de gândire, de existență pe care ni l-a oferit perioada de izolare.”

A plecat din Bucureşti când a fost carantină totală şi a simţit că este privilegiat că poate sta timp de două luni în mijlocul naturii. Şi-a luat de-acolo liniştea şi energia care să-i dea forţă pentru orice ar urma. O pauză necesară după o perioadă nebună, în care viaţa îi devenise un concert fără întrerupere. „Chiar anul trecut stabilisem un nou record personal și anume cântasem trei concerte în trei țări diferite în trei zile consecutive, un adevărat maraton. Acum am învățat să fac un pas înapoi, să respir, să mă bucur de timp pe care îl îl consideram și îl consider și acum cel mai important lucru de care dispunem noi oamenii. Acest lux al timpului.”

Concert cu mască

A mai avut concerte în timpul pandemiei, dar nimic nu a mai fost la fel. Cel mai complicat a fost să cânte cu mască. “La primele concerte a fost neobișnuit, că nu aveam această experiență. Țin minte și acum, era un concert în aer liber cu filarmonica din Cluj, acolo în Piața Unirii. Cântam toți cu mască. Și mi-am dat seama în timp ce cântam că începe să-mi alunece masca, îmi intra în ochi, nu mai puteam să văd notele din partitură. Mă rog, un artist este antrenat să facă față celor mai dificile situații, așa că am făcut apel la resursele mele de memorie și am cântat cu ochii închiși.”

A învăţat să aprecieze privilegiul de a cânta în faţa unor oameni. De a cânta în confortul şi condiţiile impecabile ale unei săli de concert. Şi, în ciuda noilor condiţii, a continuat să cânte de câte ori i s-a dat şansa. “Sunt recunoscător că aceste concerte s-au putut petrece totuși în aer liber sau chiar într-o biserică, dar confortul pe care ți-l asigură un spațiu adecvat, condițiile sonore în primul rând, condițiile de reverberație, confortul și celor care stau acolo pe fotoliile sălii de concert și ascultă, toate lucruruile acestea pe care noi le luam drept garantate, cred că am ajuns să le apreciem la adevărata lor valoare exact acum. Acum când nu mai sunt acolo.”:

Tocmai de aceea amintirea ultimului concert înainte de pandemie este una dintre cele mai preţioase. Se întâmpla la Cluj, un concert caritabil cu un nume parcă predestinat: “Din întuneric spre lumină”. “Era ceva în aer. Zburam către Cluj, erau mai mulți artiști în avion, unii aveau de cântat concerte pe la diverse evenimente, ne-am făcut un selfie pe scara avionului și parcă aveam senzația că suntem așa, cum e în filmele americane, când mergi și vezi în spatele tău că se prăbușește totul. Și chiar așa s-a și întâmplat. Țin minte exact acea senzație de cădere în gol pe care o aveam, nu știam ce se va întâmpla, nu vedeam nicio limită și nu mi-era neapărat teamă.”

Un an ca o simfonie de Beethoven

Lecţiile pandemiei pentru marele violonist au venit de la oamenii dragi. „Spărgătoarea de rutină este fetița noastră care împlinește în curând șase ani. Ea are o energie inepuizabilă de la prima oră până târziu în noapte și se bucură. Este o lecție pentru noi adulții de bucurie, de plenitudine a trăirii vieții, a trăirii fiecărei clipe. De la mama mea învăț reziliența, este profesoară de vioară, acum la pensie, dar îi face deosebită plăcere să lucreze cu copiii. Organizează chiar zilele acestea un concurs online pentru tinerii muzicienii. Pandemia nu a oprit-o deloc.”

Este anul în care se împlineşte un sfert de mileniu de la naşterea lui Ludwig van Beethoven. Şi, pentru Tomescu, muzica anului 2020 nu poate fi decât o simfonie a marelui compozitor. “Lucrarea asupra căreia mă aplec în această perioadă este simfonia a noua a lui Ludwig van Beethoven și cred că s-ar potrivi pentru ce trăim noi, ce am trăit acest an, mai ales că Beethoven vorbește în final despre această bucurie a prieteniei care înfrățește oamenii, și îi apropie, și îi aduce împreună.”

Dialoguri susținute de