Antena LIVE

Curs valutar

Reducere la pompă pentru transportatorii români: 50 de bani pentru fiecare litru de benzină sau motorină achiziționat

Vești bune pentru aproximativ 3.000 de transportatori rutieri de marfă români. Aceștia vor beneficia de o schemă de ajutor de stat de 300 milioane de lei, respectiv 50 de bani pentru fiecare litru de motorină sau benzină achiziţionat în limita sumei de 400.000 de euro. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

De la 18.05.2022, 15:13
WhatsApp
Reducere la pompă pentru transportatorii români: 50 de bani pentru fiecare litru de benzină sau motorină achiziționat Getty Images

Ajutorul de stat pentru transportatori este acordat pentru a compensa creșterea prețului la carburant, în urma războiului din Ucraina și evitarea falimentului.

„Prin hotărârea de astăzi (miercuri - n.r.) este instituită schema de ajutor de stat pentru a compensa creşterea preţului la combustibil pentru alimentarea motoarelor ca urmare a măsurilor necesare pe fondul conflictului armat din Ucraina, a agresiunii militare ruse de acolo, precum şi modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 370 din 2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Cu toţii am văzut ceea ce s-a întâmplat cu preţul la carburant, ca atare această măsură decisă de Guvern prin hotărâre va operaţionaliza schema de sprijin de ajutor de stat prin care operatorii economici de transport rutier de mărfuri şi persoane vor beneficia de ajutor", a declarat Dan Cărbunaru.

Transportatorii vor primi 50 de bani pentru fiecare litru de combustibil achiziţionat

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că aproximativ 3.000 de companii vor beneficia de această schemă de ajutor de stat, valoarea fiind de 300 de milioane de lei.

Pe acelaşi subiect

"Aceşti bani vor compensa creşterea preţurilor la carburant, iar actul normativ aprobat azi de Guvern stabileşte şi modalitatea concretă de acordare a acestui ajutor, care va consta într-un grant, valoarea fiind de 50 de bani pentru fiecare litru de combustibil achiziţionat în limita sumei de 400.000 de euro pentru fiecare firmă care va beneficia", a mai spus Cărbunaru, potrivit Mediafax.

Subvenții la combustibil pentru transportatori. Ce condiții trebuie îndeplinite

Ajutorul de stat va fi sub forma unui grant acordat operatorilor economici licenţiaţi în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene, care efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu, contra cost sau transport de persoane, în mod regulat, inclusiv transport public local.

Sunt eligibili operatorii economici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) sunt licenţiaţi în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene;

b) deţin cel puţin un vehicul eligibil;

c) operatorii economici stabiliţi în România trebuie să nu figureze inactivi potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală sau să nu se afle în inactivitate temporară, înscrisă în Registrul Comerţului şi să nu beneficieze de alte compensaţii pentru activitatea de transport desfăşurată cu vehiculele eligibile, cu excepţia celor care efectuează transport public local;

d) nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care au fost emise asemenea decizii, acestea au fost puse în aplicare conform prevederilor legale în vigoare;

e) alimentează vehiculele eligibile dupã cum urmează: de la staţiile de distribuţie ale operatorilor economici sau din rezervoarele pentru consum propriu deţinute;

f) nu se află în procedură de executare silită, faliment, dizolvare, închidere operaţională sau lichidare;

g) nu au solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile;

h) operatorii licenţiaţi în alte state membre ale Uniunii Europene trebuie să prezinte o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu, precum şi o listă a vehiculelor eligibile utilizate pentru transportul rutier de mărfuri în cont propriu şi deţin o licenţă comunitară, pentru transportul rutier de mărfuri contra cost şi pentru transportul de persoane, potrivit News.ro. Se poate solicita ajutor de stat pentru toate vehiculele eligibile deţinute în cursul trimestrului pentru care se solicită compensarea, în baza unei cereri de compensare, depusă la Autoritatea Rutieră Română, începând cu prima zi a trimestrului următor celui pentru care se solicită plata ajutorului de stat.

Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Rutieră Română (ARR), prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, vor încheia un protocol de colaborare pentru transmiterea informaţiilor referitoare la operatorii economici, necesare pentru evaluarea cererii. Schema de ajutor de stat a fost elaborată în baza punctului 2.1. Ajutoare limitate, Capitolul 2 – Măsuri temporare de ajutor de stat din Comunicarea Comisiei privind Cadrul temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei (2022/C 131 I/01) şi se notifică la Comisia Europeană în vederea autorizării.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

subventii combustibil carburant benzina motorina soferi transportatori
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024