Antena LIVE

Curs valutar

Video

Animalul blând şi prietenos adus de Ilie din Polonia. Vrea să ajungă la 200 de exemplare: "Aici eu îmi încarc toate bateriile"

Sunt blânzi, prietenoşi şi pot fi crescuţi în preajma omului. Vorbim despre cerbii lopătari, nişte exemplare deosebite. Ştie acest lucru un gospodar din comuna Şibot, judeţul Alba care deţine în prezent 100 de cerbi lopătari ce îşi fac veacul într-o fermă. Şi asta nu e tot. Gospodarul îşi doreşte să deţină pe viitor chiar şi 200 de exemplare. 

De la 13.10.2024, 11:43
WhatsApp
Vezi și:

El este Ilie Tomuş, un gospodar care a demonstrat că pasiunea pentru animale nu are limite. Primele perechi de cerbi lopătari le-a adus din Polonia, iar apoi alte 10 perechi de la Târgu Mureş. "Prima dată când le-am văzut la Timişoara la un fond de vânătoare am rămas foarte impresionat și m-am gândit să încerc să cresc și eu aceste animale minunate și frumoase", a declarat Ilie Tomuş, silvicultor.

Animalele sunt foarte prietenoase, mai ales că trăiesc în libertate. Deşi Ilie locuieşte în Şibot, a ales pentru cerbii lopătari păşunea de la Bulbuc, un spaţiu extrem de generos. "Aici sincer eu îmi încarc toate bateriile. Avem aproximativ 10 hectare, până acum s-au descurcat foarte bine şi cu mâncarea în perioada de toamna iarnă", adaugă Ilie Tomuş, silvicultor.

Animalele au parte de hrană din belşug

Frumuseţea cerbilor lopătari se datorează şi atenţiei pe care o primesc zilnic de la îngrijitori. Şi cum cheltuielile cu hrană nu sunt foarte mari, animalele au parte de hrană din belşug. La ferma lui Ilie ajung deseori şi prietenii, care uneori mai pierd noţiunea timpului când sunt în natură. 

"O idee foarte bună de a crește cerbi în zona asta, este o zona de munte unde se acomodează foarte bine cerbii lopătari", spune o femeie. "Mă plimb, mă plimb pe acolo, e recreativ, te simți în mijlocul naturii. Când vezi așa animăluțele în față ta, este așa o senzație frumoasă", adaugă un băiat.

Visul gospodarului este să ajungă la 200 de exemplare de cerb lopătar, că mai apoi să îi elibereze în natură. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

gospodarie animale ferma
Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025