Antena LIVE

Curs valutar

"Plafonarea preţului gazelor duce la noi scumpiri din aprilie". Analiză realizată de Asociaţia Energia Inteligentă

Plafonarea preţului gazelor a fost o măsură inutilă şi, mai rău, va determina noi scumpiri începând cu luna aprilie, potrivit unei analize realizate de Asociaţia Energia Inteligentă, remisă, luni, AGERPRES.

De la 07.02.2022, 11:34
WhatsApp
Hepta

"Preţul mediu al gazelor naturale la consumatorul final în luna noiembrie 2021, conform datelor INS, este de circa 220 lei/MWh. Astfel, aparent, plafonarea preţului final al gazelor naturale la o valoare de 370 lei/MWh şi de 310 lei/MWh de la 1 februarie este inutilă în această perioadă", au arătat reprezentanţii asociaţiei. În plus, fixarea unui prag superior a făcut ca toate preţurile din piaţă să crească, au adăugat ei.

"În fapt, plafonarea a avut un efect foarte important, a determinat, conform site-ului ANRE, creşterea preţului gazelor ofertate pe piaţă de la un nivel de minimum 220 lei/MWh la un nivel de minimum 420 lei/MWh în luna noiembrie 2021 şi de 640 lei/MWh în luna ianuarie 2022. Astfel, toate contractele care ajung la scadenţă în această perioadă sau în perioada imediat următoare se vor încheia la preţuri mai mari de 600 lei/MWh", potrivit sursei menţionate.

Asociaţia subliniază că, pentru mulţi consumatori casnici, plafonarea nu are nici un efect în momentul de faţă (conform unui studiu AEI, 80% din consumatorii casnici de gaze nu vor beneficia de plafonarea preţului), dar va aduce un preţ mai ridicat al gazelor la consumatorul final în anul 2022.

De la 1 aprilie 2022, vor avea loc creşteri ale tarifelor de transport şi distribuţie

Pe acelaşi subiect

"În următoarele luni la aproape toţi consumatorii casnici le expiră contractele de gaze, iar noile contracte se vor încheia la preţuri peste preţul gazelor din acest moment. Astfel, în aprilie 2022 nu doar că nu vom avea preţuri mai mici la gaze decât perioada similară a anului 2021, dar vom avea chiar şi creşteri importante de preţ pe care le estimăm în medie să fie de circa 120% faţă de preţul mediu din anul trecut", potrivit analizei.

Mai mult, de la 1 aprilie 2022, vor avea loc creşteri ale tarifelor de transport şi distribuţie, anul 2022 fiind anul în care se încheie o nouă perioadă de reglementare. Potrivit experţilor, vor avea loc importate creşteri ale tarifelor datorită racordării gratuite impuse de autorităţi (gratuitatea promisă se face pe creşterea tarifelor plătite de către ceilalţi consumatori), creşterii costului cu pierderile de gaze şi consumul tehnologic, investiţiilor inutile sau ineficiente din sector şi altele.

"În anul 2020 autorităţile au legiferat Gas Release Program, care avea scopul declarat să scadă preţul gazelor, rezultatul real a fost începutul creşterii preţului gazelor în România. În anul 2021 autorităţile au legiferat Plafonarea Preţului la gaze, care avea scopul declarat să scadă preţul gazelor, rezultatul real a fost creşterea preţurile tuturor ofertelor. În concluzie: Nu cresc taxele, dar cresc facturile la energie! Pentru oameni aceeaşi sărăcie", au precizat responsabilii asociaţiei.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

energie preturi curent electric facturi gaze
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024