Black Friday 2023. Cum verificăm autenticitatea unui site înainte de o tranzacţie, pentru a nu fi victima unei fraude cu cardul
Mai este doar o zi până la Black Friday, considerat cel mai mare eveniment de shopping al anului, iar românii şi-au pregătit deja bugetul pentru cumpărături. Însă deşi tentaţia de a cumpăra pe grabă şi cât mai mult este mare, specialiştii ne recomandă să fim atenţi deoarece ziua cu cele mai multe tranzacții online este și ziua cu cele mai multe fraude cu carduri și acțiuni de phishing.
De Clara Mihociu la 09.11.2023, 08:54Există câteva lucruri simple pe care le putem face, cel ma comun sfat în acest sens este să cumpărăm de pe site-urile pe care le cunoaştem, de pe care am mai comandat şi altădată. Este foarte important să fim atenţi la acele site-uri clonate, acele site-uri care au o literă sau un caracter suplimentar. De asemenea trebuie să ne ridice semne de întrebare şi dacă terminaţia site-ului nu este uzuală, nu este ".ro" sau ".com".
Cum verificăm o ofertă existentă
Când am găsit produsele dorite, înainte de a finaliza comanda ar trebuie să verificăm dacă într-adevăr există o ofertă, să verificăm şi pe alte site-uri preţurile de la aceleaşi produse. Mai mult decât atât trebuie să ne asigurăm că preţul din coşul de cumpărături este acelaşi cu preţul din oferta de pe site-ul respectiv. Dacă avem nelămuriri, nu este greşit să luăm legătura cu acea platformă prin diferite metode, pentru că există acele variante de chat-ări pe care îi putem întreba diferite lucruri suplimentare.
Atenţie sporită la toate datele pe care le furnizăm în această zi. Dacă facem plata prin transfer bancar, acolo trebuie să fim cel mai atenţi, să fim siguri că plata ajunge unde trebuie. Cele mai multe platforme au asigurată acea modalitate de plată online prin card direct şi totul ar trebui să fie în regulă. Când facem plata, vom vedea în dreptul site-ului respectiv un lacăt care ne poate asigura că totul este în regulă.