Capcanele scumpirilor: cum ajung românii să plătească zilnic, fără să știe, datoria externă a statului
Inflaţia scade, dar scumpirile ne fac viaţa tot mai grea. Avem cea mai scumpă carne de porc din toată Europa. iar berea, peştele proaspăt si detergenţii au cele mai mari creşteri de preţ. Disperaţi, oamenii cumpără mai putin sau aleg produsele cele mai ieftine, chiar dacă, evident, calitatea lasă de dorit. Economiştii spun că preţurile vor creşte și mai mult în lunile de primăvară.
De Mădălina Iacob la 12.01.2024, 20:07Carnea de porc vândută în România este cea mai scumpă din Uniunea Europeană. În prima săptămână a anului, o carcasă de 100 de kg se vindea la poarta fermei cu 260 de euro, adică 1300 de lei. O scumpire de 15 procente fată de anul trecut, cea mai mare din toate tările membre, arată datele Comisiei Europene.
- Cumpărător: Cea mai bună legumă e porcul. Vreau să pun la saramură și la afumat. Asta e! Se scumpește de la o zi la altă.
O explicatie ar fi creşterea accizei la combustibil cu 30 de bani pe litru de la 1 ianuarie.
- Dragoş Frumosu, preşedinte Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară: Preţul transportului, fie că vorbim de transport de porc viu, fie că vorbim de transport de carne de porc în carcasă, fie ca vorbim de hrană, furaje şi aşa mai departe. Este evident că implică o creştere la nivelul cărnii de porc 1 37
- Rata anuală a inflaţiei în decembrie 2023 a scăzut la 6,6%. Prețurile au crescut în medie cu 0,2%, potrivit INS
- Veşti proaste pentru Zona Euro: Inflația a crescut în decembrie. Reducerea rapidă a dobânzilor ar putea fi...
- Economia franceză se poate redresa de abia în 2025. Previziunile făcute de Banca Centrală a Franței
- România, printre țările cu cea mai ridicată inflație din UE în luna noiembrie - Eurostat
- "Este prea curând să credem că toate problemele s-au rezolvat". Economia Germaniei ar putea avea o redresare...
Datele publicate de INS arată că alimentele s-au scumpit cu aproape 6%, mărfurile nealimentare cu 5,5 la sută, iar serviciile ne costă mai mult cu 11 procente. Detergentul s-a scumpit cu 23%, pentru peştele proaspăt plătim mai mult cu 14 procente, la fel si pentru berea cu alcool.
- Mădălina Iacob, reporter Observator: Dacă în urmă cu doi ani, aceste șase doze de bere costau 13,5 lei, acum prețul lor a ajuns la 19 lei. Asta înseamnă că inflația a făcut că berea să se scumpească cu 40 la sută.
Oamenii cumpără mai putin sau renuntă la calitate pentru produse mai ieftine.
- Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte CFA România: Eu cred că este un risc semnificativ că în acest an, dar mai ales anul viitor, să fie introduse taxe suplimentare, aceste taxe în final tot de consumator sunt plătite prin inflație.
Rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor în luna decembrie si a ajuns la 6,6%
Anul trecut, rata medie a inflatiei a depăsit, totuși, 10%. Banca Naţională estimează că preţurile vor creşte în primele luni ale anului, iar inflatia va ajunge aproape de 8% în primăvară. Economiștii spun că statul profită din plin de scumpiri.
- Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte CFA România: O inflaţie mare creşte veniturile statului. Ne gândim doar la TVA-ul care se aplică la o bază mai mare, la un preț mai mare. Rezultă automat un venit mai mare pentru stat. Practic prin inflație, noi plătim datoria publică. Consumatorul plătește datoria publică prin inflație.
Pentru a face față scumpirilor, românii au redus la jumătate cheltuielile cu Educația, arată datele publicate de INS.