Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cât gaz va scoate România din zăcământul Neptun Deep. Romgaz, OMV Petrom și Transgaz au bătut palma

România este mai aproape de independența energetică. De azi au început lucrările la conducta de 300 de kilometri care va aduce gazul din Marea Neagră. Resursele vor fi scoase peste 3 ani din cel bogat zăcământ românesc - Neptun Deep. Perimetrul are gaz cât pentru 9 ani la consumul de acum. 

De la 16.06.2023, 20:36
WhatsApp
Vezi și:

Romgaz, OMV Petrom și Transgaz au bătut palma. Începe construcția unui gazoduct de 500 de milioane de euro care va transporta gazele din Marea Negră. O companie din Turcia se ocupă de lucrări. 

Lucia Cujbă, reporter Observator: Zăcământul din mare - Neptun Deep - conţine, potrivit ultimelor estimări, 100 de miliarde de metri cubi de gaze. Producția va fi suficientă pentru a ne acoperi consumul anual, dar şi pentru a exporta. Exploatarea va începe în 2027 şi va fi făcută de Romgaz şi OMV Petrom. Gazul va fi transportat prin această conductă, din Tuzla, către Podișor, județul Giurgiu. 

Marian Neacşu, vicepremier: Un asemenea gazoduct înseamnă mai multă prosperitate pentru toate zonele prin care va trece. Vor fi stimulate investițiile private, va produce un raport de venituri suplimentare pentru localitățile traversate, va alimenta cu gaze circa 200.000 de locuitori și sute de instituții publice. 

Gazoductul de la țărmul Mării Negre la Podișor se va uni cu o altă conductă a Transgaz. Ţeava va duce surplusul de gaz în Europa, la export

Pe acelaşi subiect

Ion Sterian, director general Transgaz: Acest gazoduct va prelua și o parte din gazele din zona Mării Caspice, în special din Azerbaidjan, va prelua și gazele din terminalele LNG. România va deveni, la nivelul anului 2027, un hub foarte important în Europa Centrală și de Est și Balcani. 

Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Cred că provocările din ultimii ani, de la războiul din Ucraina, până la criza energetică subliniază, încă o dată, importanţa acestui proiect pentru toți românii. 

Specialiştii spun însă că există riscul ca zăcămntul să nu poată acoperi nici măcar consumul. 

Ion Sterian, director general Transgaz: Consumul României se va dubla și nici gazele din Marea Neagră nu vor fi suficiente pentru la consumul care va fi în România la orizontul 2027-2028.

Fiecare dintre cele două companii implicate în megaproiectul Neptun Deep ar urma să investească câte două miliarde de euro. Statul va împărţi veniturile cu OMV şi Romgaz în proporţie de 60-40%. O decizie finală de investiție este încă așteptată din partea OMV. Anunţul va fi făcut săptămâna viitoare. 

Lucia Cujbă

Am tocit la matematică într-un mare stil. Calcule, ecuații și formule – toate îmi displăceau profund. Evitam cifrele. Preferam să plutesc printre idei și să caut cuvinte. Multe, încărcate de sens. ...

gazoduct romania neptun deep gaze naturale energie
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025