Cozile la ghişeu şi goana după acte pot deveni istorie. Am putea plăti taxe direct de pe telefon
Dosarul cu şină, plicul, nenumăratele xerocopii şi cozile ar putea să devină istorie în doar câteva luni. 600 dintre cei mai ingenioşi programatori români vor să dezvolte un program pentru telefonul mobil, prin care să putem comunica simplu cu statul.
De Redactia Observator la 09.10.2018, 21:35Dosarul cu şină, plicul, nenumăratele xerocopii şi cozile ar putea să devină istorie în doar câteva luni. 600 dintre cei mai ingenioşi programatori români vor să dezvolte un program pentru telefonul mobil, prin care să putem comunica simplu cu statul. De la distanţă, am putea să depunem acte sau să facem programări. Totul, în mod gratuit.
Orice drum în instituţiile statului începe cu un clasic dosar cu şină. Care trebuie să cuprindă, de exemplu, şapte documente pentru o simplă înmatriculare.
Iar pentru a strânge toate actele, ai nevoie de cel puţin o săptămână. Prin calvarul birocratic a trecut şi Olivia. Ea şi-a convins amicii din cea mai mare organizaţie de programatori-voluntari din România că e momentul unei schimbări.
Olivia Vereha, coordonator operaţiuni Code for Romania: Sperăm ca anul viitor să avem o primă platformă de interacţiune între o prefectură şi un cetăţean. Să poată să se întâmple online, de la o radiere de maşină, înmatriculări, programări la paşapoarte şi alte servicii de genul ăsta. Îmi adun toate actele din casă, le-am scanat, le-am trimis mai departe. Sunt anunţat să vin în două săptămâni să vin să îmi ridic documentul.
Gândul că din trei clickuri ar putea dispărea cozile a atras şi atenţia instituţiilor publice.
Bogdan Ivănel, fondator şi preşedinte Code for Romania: Au fost 30-35 instituţii de instituţii ale statului care au venit în contact cu noi cerându-ne să le ajutăm. Există, ei realizează, există şi o presiune publica foarte mare pe ei.
Şi totuşi, până acum, doar Prefectura Bihor a aprobat aplicaţia revoluţionară şi gratuită. Chiar dacă mulţi români şi-ar dori o schimbare.
În prezent, puţini români folosesc telefonul în relaţia cu statul. 88% comunică astfel cu cei dragi, 68% se relaxează prin jocuri şi doar 3% îşi plătesc datoriile de pe smartphone, arată un studiu de la începutul anului.