Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cum putem economisi cu 70-80% la facturile din iarnă. 16.000 de români au aplicat deja

O locuinţă eficientă energetic poate fi soluţia pentru facturi mai mici. De la sisteme moderne de ventilaţie până la izolaţia, există numeroase metode de economisire. Deşi costurile iniţiale sunt mai mari decât pentru o casă obişnuită, specialiştii spun că investiţia se amortizează în timp. 

De la 03.08.2022, 20:10
WhatsApp
Vezi și:

Există sisteme de ventilaţie care consumă cu peste 10% mai puţin decât un aparat de aer condiţionat clasic. În plus, e suficient unul pentru întreaga locuinţă.

Cum putem economisi cu 70-80% la facturile din iarnă

Rareş Micloşiu, asociaţie de profil: Sunt niste filtre prin care trece aerul. Practic, sunt niste tije. Aerul care intra in casă trece printr-o parte, iar cel care iese prin altă parte se intersectează. Deci fac schimbul de căldură. Asa ai aer proaspăt în casă, păstrând aceeaşi temperatură.

Beneficii sunt şi de pe urma panourilor fotovoltaice bifaciale. Produc cu peste 30% mai multă energie decât cele clasice.

Pe acelaşi subiect

Flavia Nacu, asociaţie de profil: Am folosit panouri bifaciale care produc energie cu ambele feţe. Sunt mult mai utile pentru a putea fi folosite în zonele urbane, acolo unde nu ai suficent spaţiu pentru a le întinde. Acestea produc în medie cu 30% mai multă energie.

Chiar şi felul în care e construită casa contează când vine vorba de consumul de energie.

Flavia Nacu, asociaţie de profil: Trebuie să ne folosim cât mai mult de lumina din exterior. Adică să avem ferestre corect poziţionate pentru a avea un echilibru dintre lumina pe care o ai din exterior şi să nu ai probleme cu supraîncălzirea.

Şi izolaţia casei poate reduce factura la încălzire.

Dalia Stoian, asociație de profil: Termoizolaţia în loc să fie din polistier, poate fi din vată bazaltică care este mai si mai performantă, dar si mai sustenabilă. Sau din paie ori celuloză suflată. Chiar dacă la început plătim puţin mai mult cu 15%, pe termen lung iesi mai bine decât cu o casă clasică.

Adrian Mănuţiu, economist: În timp se produce o amortizare a acestei investiţii şi toate aceste costuri urmează ca în timp să scadă. Cei care au case pasive sau care sunt deja la un grad de eficienţă energetică maxim, ei se pot bucura de facturi cu 70-80% mai mici decât cele care încă mai folosesc tehnologii conventionale.

Statul Român a avut în derulare un program privind lucrări de eficientizare a energiei, în valoare de peste 430 de milioane de lei, la care au aplicat peste 16.000 de români în perioada 2020-2021, însă abia puţin peste 800 de dosare au fost soluţionate până în prezent.

Alin Stan

Am dat scena, primul drum pe care îl alesesem în viață, pe televiziune. Mărturisesc că am visat să fiu în fața voastră, a celor care ne privesc și citesc încă din copilărie. Munca în televiziune m-a cucerit însă. ...

casa facturi izolatie casa verzi
Întrebarea zilei
Te motivează să mergi la sală mai mult la începutul anului?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Fabrica mare din România care a fost deja vândută. Gigantul din China care a...
Fanatik.ro
Publicat 02.01.2025
China pariază puternic pe trenurile de mare viteză: Cel mai nou prototip poate...
spotmedia.ro
Publicat 31.12.2024
Diversionita: Cum ni se înscenează neîncrederea că am reușit
spotmedia.ro
Publicat 27.12.2024
ZODIA din horoscop pentru care Pluto va aduce „moarte și regenerare” în...
Gandul
Publicat 01.01.2025
Lucrurile care îi scot din sărite pe românii care circulă pe autostradă:...
Adevărul
Publicat 02.01.2025
Ce mesaj a transmis Andreea Ignat, imediat după ce a câștigat Chefi la cuțite...
A1
Publicat 01.01.2025
Horoscopul zilei de 3 ianuarie 2025. Racii petrec timp cu cei dragi. Află ce se...
CaTine
Publicat 02.01.2025
Țara in Europa ce construiește un zid la granița cu statul vecin. Nimeni nu va...
spynews.ro
Publicat 30.12.2024
Imagini revoltătoare! Incredibil cum au ajuns să arate medaliile de la Jocurile...
GSP
Publicat 30.12.2024
Cele mai spectaculoase fotografii din 2024! Șapte imagini care au uimit pe toată...
Click.ro
Publicat 01.01.2025
Cât a economisit un proprietar Tesla pe benzină în 6 ani. A dezvăluit...
Useit
Publicat 02.01.2025
Ce monedă trebuie să ai în buzunar, în noaptea de Revelion. Îți va aduce noroc
Redacţia.ro
Publicat 31.12.2024
Top 10 achitări spectaculoase în anul 2024. Cine sunt inculpații VIP care au...
libertatea.ro
Publicat 02.01.2025
Poliția argentiniană a arestat trei persoane în legătură cu moartea lui Liam...
ZU
Publicat 02.01.2025
Tartă cu ciocolată și cremă caramel cu migdale - Eleganță și răsfăț
Hello taste
Publicat 02.01.2025
Beneficiile mersului pe jos în aer rece pentru sănătatea gravidei și a...
Deparinti
Publicat 02.01.2025
Cât timp se mai poate împrumuta România pentru a plăti pensii...
ziare.com
Publicat 02.01.2025
Julian Gil s-a căsătorit cu Valeria Marin. Au apărut primele poze în mediul...
Happy
Publicat 31.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Băuturi care pot ameliora inflamația. Cum pot calma simptomele aceste lichide
Medicool
Publicat 02.01.2025