Antena LIVE

Curs valutar

Ce domenii de activitate au fost afectate de pandemie

În faţa furtunii economice de proporţii care se arată la orizont, România este „precum un avion cu rezervorul gol, pregătit pentru o aterizare forţată".

De la 27.05.2020, 13:49
WhatsApp
Vezi și:

Inedita comparaţie le aparţine analiştilor unei companii de consultanţă, în contextul în care, spun ei, piloţii s-au ocupat până acum mai degrabă de acordarea primului ajutor, decât de starea tehnică a aeronavei.

Tot experţii avertizează că nu există nici experienţa necesară, dar nici resurse financiare pentru o aterizare lină. Întrebarea acum este dacă, în urma acestei aterizări forţate, vor supravieţui pasagerii, iar prin astea înţelegem românii şi firmele. 

Ne uităm în primul rând la şomajul tehnic. În mai puţin de o săptămână nu va mai fi plătit de stat şi abia atunci companiile româneşti, cele care învârt motoarele economiei, vor intra în cursa pentru supravieţuire.

Aşadar, de luni, adică de la 1 iunie, viitorul a cel puţin 130 de mii de companii va fi pus sub semnul întrebării. Mai exact, sunt vulnerabile aproape o treime dintre firmele româneşti.

Cele mai multe sunt din comerţ, servicii, horeca şi transporturi. Până acum majoritatea au supravieţuit din banii de la stat, pentru că atenţie, vorbim de companii care erau deja de dinainte de pandemie supraîndatorate, lipsite de eficienţă sau mult prea expuse unor anumite riscuri.

De asemenea, vorbim despre companii care angajează peste 850 de mii de oameni. Adică aproape un sfert din totalul angajaţilor din privat. Şi dacă firmele nu supravieţuiesc, compromis este şi viitorul angajaţilor.

După 1 iunie, patronii vor trebui să decidă dacă reiau activitatea, asumându-şi dacă plătesc salariile, sau închid cu totul. Când puşculiţa de la stat se va goli, atunci cel mai probabil se va pune şi lacătul pe poartă.

De exemplu, anul trecut, numărul insolvenţelor ajunsese la minimul ultimului deceniu, iar estimările pentru anul acesta arată că numărul lor ar putea fi de aproape două ori mai mare.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

economie social observator13 romania pandemie coronavirus bani
Întrebarea zilei
Ultimele studii arată că 50% dintre angajaţi vor trebui să-şi găsească alt job din pricina AI până în 2030. Credeţi că e posibil?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025