Două "speculaţii imobiliare", una care viza sediul PNL, oprite de instanţă. Nicuşor Dan: "Ultimele zvâcniri ale unui mod profund nociv de a face dezvoltare urbană"
Două ''speculaţii imobiliare'', dintre care una vizează sediul central al PNL, au fost oprite prin hotărâri ale Curţii de Apel Bucureşti (CAB), iar Municipalitatea va solicita instanţei revenirea la situaţia anterioară, a anunţat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
De Redactia Observator la 11.07.2022, 16:03Nicuşor Dan a anunţat că două "speculaţii imobiliare", anume Modrogan 1A şi Icoanei nr. 2-8, au fost aprobate de administraţia fostului edil al Capitalei, Gabriela Firea, în ultimele zile de mandat, şi că a reuşit oprirea lor în instanţă.
"Sunt ultimele zvâcniri ale unui mod speculativ şi profund nociv de a face dezvoltare urbană în Bucureşti (...). În acest mandat am avut foarte multe cereri, zeci de cereri, prin care am aprobat pentru zona istorică a Bucureştiului dezvoltări urbane corecte, consistente (...). Cum este posibil să avem un investitor spaniol care să lucreze în zona zero a Bucureştiului, timp de 6 luni, cu autorizaţii de construire şi desfiinţare şi ilegale şi expirate şi nicio instituţie a statului român, nici Inspectoratul de Stat în Construcţii, nici prefectul, nici Parchetul, deşi legal sesizate, să nu facă nimic?", a punctat Nicuşor Dan.
El a precizat că, în ceea ce priveşte Modrogan 1A, sediul central al PNL, printr-un PUZ din 2019 şi o autorizaţie din 21 septembrie 2020 s-a aprobat construirea de blocuri.
Nicuşor Dan a semnalat că Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti a avizat planul urbanistic zonal şi autorizaţia, fără să ţină cont că era vorba despre un spaţiu verde în acea zonă.
- Taxă de 5.500 de lei pe an pentru maşinile care poluează Bucureştiul sau care nu sunt înmatriculate în...
- Ion Ţiriac anunţă că va construi sute de apartamente de lux. Cele două oraşe pe care le-a ales pentru investiţie
- Nicuşor Dan vrea să schimbe becurile de pe străzi, cu leduri. Investiţie de zeci de milioane de lei, bani pe care...
"Direcţia pentru Cultură, organismul local al Ministerului Culturii, deşi avizase de două ori şi spusese că pentru acel spaţiu din jurul palatului conservarea lui este obligatorie, a dat aviz şi pentru blocuri acolo, administraţia Firea - autorizaţie de construire (...) . După ce ISC (...) a constatat toate ilegalităţile, pe care ulterior le-a constatat şi Curtea de Apel Bucureşti, a venit acest ordin din ianuarie 2022, prin care, fără nicio explicaţie, Inspectoratul de Stat în Construcţii (...) a revocat ordinul inspectoratului local (...) împiedicând astfel prefectul să exercite încă din ianuarie acţiunea în contencios administrativ", a declarat primarul general al Capitalei.
Potrivit acestuia, printr-o decizie definitivă pronunţată pe 8 iulie Curtea de Apel Bucureşti a suspendat executarea pentru PUZ şi autorizaţia de construire.
Autorizaţie de construire pentru un imobil pe patru parcele, pe strada Icoanei
Referitor la speţa de pe Icoanei, Nicuşor Dan a atras atenţia că a fost emisă o autorizaţie de desfiinţare pentru patru clădiri şi a fost emisă una de construire pentru un imobil pe patru parcele reunite, încălcându-se prevederi legale.
"Direcţia pentru Cultură, organismul local al Ministerului Culturii, a avizat şi demolarea şi construirea, în ciuda faptului că avizase acel regulament care spunea că nu ai voie să comasezi parcele. Administraţia Firea a emis autorizaţia de desfiinţare pe 1 octombrie, după alegerile locale şi autorizaţia de construire pe 27 octombrie 2020. Am preluat mandatul pe 29 octombrie şi aşa ne explicăm de ce consilierii generali aleşi ai PSD au încercat să întârzie prin fel de fel de contestaţii în instanţă schimbarea administraţiei", a spus Nicuşor Dan.
El a precizat că a sesizat ISC din martie 2020 privind "pierderea unor elemente importante de patrimoniu", însă reprezentanţii acestei instituţii nu au făcut verificări asupra legalităţii până în decembrie 2021, după ce imobilele fuseseră deja demolate.
"Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 avea toate motivele să suspende executarea până când lucrurile să se lămurească în instanţele civile, nu a făcut-o", a punctat Nicuşor Dan.
El a informat că în cazul din strada Icoanei CAB a pronunţat pe 6 iulie o decizie definitivă conform căreia nu mai există autorizaţii pentru această investiţie.
Nicuşor Dan a menţionat că, în ceea ce priveşte speţa din Modrogan, s-a realizat structura de rezistenţă a blocurilor, iar la Icoanei au început nişte lucrări la fundaţia imobilului.