Antena LIVE

Curs valutar

După 20 de ani, românii vor putea zbura direct în SUA. Aeronava care va efectua cursele transatlantice ajunge luni la București

HiSky a devenit singura companie aeriană din România care deţine dreptul de a opera zboruri regulate, de pasageri, din Europa, către orice destinaţie din Statele Unite ale Americii, după ce Departamentul Transporturilor din SUA a acordat operatorului aerian permisul de Operator Străin de Transport Aerian, după parcurgerea cu succes a tuturor etapelor de verificare şi autorizare, scrie Agerpres.

De la 13.12.2023, 12:35
WhatsApp
După 20 de ani, românii vor putea zbura direct în SUA. Aeronava care va efectua cursele transatlantice ajunge luni la București Shutterstock

HiSky a anunţat, miercuri, într-un comunicat, că se pregăteşte să lanseze primele curse directe peste ocean, cu plecare din România, după mai mult de 20 de ani.

Aeronava care îi oferă companiei capabilitatea de a opera curse pe această distanţă, fără escală, este planificată să aterizeze pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti luni, 18 decembrie. Aparatul de zbor, Airbus A330, a fost vopsit în culorile companiei, la o bază de întreţinere din Irlanda, şi poartă înmatricularea YR-KID.

Aceasta este prima aeronavă wide-body care intră în flota HiSky şi singura de acest tip care va fi operată de o companie românească. Cu o configuraţie în două clase de servicii, business class şi economic, dispune de o autonomie de până la 14 ore de zbor neîntrerupt, adică poate acoperi, fără escală, distanţe de peste 13.400 km.

Pe acelaşi subiect

Intrarea în serviciu a noii aeronave este planificată imediat după sosirea la Bucureşti, primele zboruri urmând a fi operate în regim charter, către destinaţii îndepărtate din Asia. Astfel, românii care aleg să-şi petreacă sărbătorile de iarnă pe plajele însorite ale continentului asiatic vor avea posibilitatea de a călători cu un zbor direct, cu o durată de aproximativ 12 ore, evitând escalele obişnuite pe aeroporturile din Orientul Mijlociu.

Vacanțe de iarnă, cu zbor direct, în Asia

"HiSky este astăzi singura companie românească autorizată să opereze zboruri regulate în Statele Unite şi prima care deţine această capabilitate, de a efectua curse directe către cele mai populare destinaţii de pe glob. După cum am promis, ne pregătim pentru lansarea, în curând, a primelor rute către SUA, pe care le vom opera cu A330 însă, până atunci, venim cu o veste bună pentru turiştii români care aleg vacanţe în Asia, în perioada Crăciunului şi a Revelionului. Ei vor fi primii pasageri alături de care vom călători cu noua aeronavă, într-un zbor direct, cu plecare din Bucureşti", a anunţat Iulian Scorpan, CEO HiSky.

Odată cu recepţionarea celei de-a opta aeronave din flotă, HiSky ajunge la o capacitate de peste 1500 de locuri. În sezonul de iarnă, compania operează zboruri regulate şi cu conexiune de pe aeroporturile din Bucureşti, Cluj Napoca, Iaşi, Baia Mare şi Chişinău, către 26 de destinaţii interne şi internaţionale.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

hisky companie aeriana zboruri sua
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025