EXPERIMENT. Ce se întâmplă dacă duci sticle cu logo SGR la un magazin mic, pentru a recupera cei 50 de bani pe ambalaj
Revoluție pe piața românească a reciclării! Sistemul prin care plătim 50 de bani în plus la fiecare băutură cumpărată din magazin a intrat în vigoare. Nu este o taxă nouă, ci o garanţie pe care o vom primi înapoi când returnăm ambalajul. Noul program, care este al doilea cel mai mare din Europa, a debutat însă cu probleme. Dacă supermarketurile sunt pregătite, magazinele mici încă nu primesc PET-uri.
De Alin Stan la 30.11.2023, 19:21După mai multe amânări, sistemul prin care vor fi reciclate anual 7 miliarde de ambalaje a intrat în vigoare. Producătorii de băuturi produc de azi numai sticle cu acest logo, încă nu vom vedea prea curând rafturile pline de ambalaje SGR.
Mircea Fechet, ministrul Mediului: Sistemul garanţie-returnare îşi propune pentru 2024 o ţintă de 65%, pentru 2025 ne propunem o ţintă de 80%, iar începând cu 2026, speranţa noastra şi am scris-o în lege este că acest sistem va genera o rată de colectare a acestor ambalaje de peste 90%.
Clientul dă cu 50 de bani mai mult pe fiecare sticlă
Practic, clientul merge la supermarket şi dă cu 50 de bani mai mult decât acum pe fiecare sticlă de băutură cu logo-ul SGR. Ulterior, după golirea ambalajului, îl poate duce în orice magazin din ţară şi va primi înapoi banii. Dacă marile supermarketuri sunt pregătitie, micii comercianți nu prea cunosc sistemul.
- Astăzi începe Sistemul Garanţie-Returnare şi va fi al doilea cel mai mare din Europa. Cum se pot recupera banii
- Începe Sistemul Garanţie-Returnare: 50 de bani pentru fiecare recipient înapoiat. Ce ambalaje sunt valabile
- Sistemul de Garanţie Returnare începe oficial pe 30 noiembrie. Câte locuri de muncă vor fi create odată cu...
Alin Stan, reporter Observator: Am două sticle de apă cu eticheta care poartă noul logo SGR. Să vedem dacă le putem recicla și la un magazin de cartier.
Comerciant: Am auzit, dar nu știu când a început sau dacă a început.
Reporter: A început de astăzi.
Comerciant: Da? Mă bucur!
9 din 10 români au auzit despre SGR
Sticlele ce vor putea fi reciclate sunt cele de până în 3 litri, de apă, băuturi răcoritoare, bere, vin sau băuturi spirtoase. Nu intră in program cele de lapte, iaurt sau ulei şi nici "bag in box-urile". 9 din 10 români au auzit despre SGR, însă nu au o imagine clară asupra modului de funcționare, iar 60% intenționează să returneze, arată un sondaj.
Român: Am un sac unde strâng sticlele și le pun acolo. Lunar, cred că 20-25 de sticle. Probabil că după ce te obișnuiești cu el, da, dar la început e puțin probabil.
Român: Acum îl văd (n.r. logo-ul). Nici nu am știut că s-a pus așa ceva pe sticle.
O familie cu 4 membri şi-ar putea recupera anual 500 de lei
Nicolae Ciucă, președintele Senatului: În fiecare an în România, conform datelor stistice avem aproximativ 116 kg de ambalaje, de deşeuri pe cap de locuitor pe an, din care se reciclează mai puţin de jumătate. În Dunăre pe zi ajung aproximativ 4,2 tone de ambalaje, ceea ce înseamnă într-un an mai mult de 150 de tone.
Prin introducerea sistemului de răscumpărare a ambalajelor la magazine, o familie cu 4 membri şi-ar putea recupera anual 500 de lei.