Investiţia de 260 de milioane de lei care va deveni motorul de creştere economică din sud-estul României
30 de ani de nepăsare au dus porturile Galaţi şi Brăila de pe Dunăre la nivelul dezastrului. O investiție de peste 260 de milioane de lei le-ar putea scoate însă la liman. Iar în doi ani, cele două porturi ar putea deveni un motor de creştere economică a regiunii de sud-est a ţării.
De Adrian Obreja la 08.12.2022, 19:47- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Portul Bazinul Nou are o ironie în nume. Nu mai e nimic nou acolo, în cel mai mare port fluvial şi maritim de pe Dunăre şi al doilea ca dimensiune din ţară. Timpul şi indiferenţa au adus valuri de paragină.
Bazinul nu a mai fost funcţional în ultimii 30 de ani
Este mai mult un port-fantomă, părăsit şi ocolit de lume. Niciun vas nu a mai andocat aici. Iar spaţiile de depozitare a mărfurilor, pline odinioară, stau acum cu lacătul pe uşă. În depozitele care acum stau să se dărâme intrau în ţară şi erau ţinute cele mai importante mărfuri înainte de Revoluţie: zahăr, banane, citrice şi tot felul de produse importate.
Gloria trecutului a ajuns acum doar o speranţă pentru viitor. Sunt planuri mari care să redea strălucirea întregii infrastructuri portuare. Vor fi refăcute docurile, cheurile şi forfota schimburior de mărfuri va da din nou viaţă portului.
Dan Nicolae Tivilichi, director general ADPM Galaţi: La ora asta se lucrează în port la danele 31 - 32. Avem terminalul intermodal care, în sfârşit, a demarat în portul Bazinul Nou. Terminalul Ro-Ro care va completa terminalul intermodal. Tot ceea ce întreprindem este ca să putem să diversificăm fluxul de marfă, să putem compensa eventualele fluxuri de marfă dirijate pe industria ţării.
Costul lucrărilor de modernizare se ridică la peste 260 de milioane de lei
Ministerul Transporturilor a semnat ieri contractele de finanţare. Iar în planul de dezvoltare intră şi vecinul şi veşnicul rival: portul de la Brăila.
Dan Nicolae Tivilichi, director general ADPM Galaţi: În portul Brăila se lucrează începând de anul ăsta. Avansul este foarte bun. Portul de la Brăila cu o valoare de 78 de milioane de lei şi terminalul RO-RO din portul Galaţi a cărui valoare depăşeşte 100 de milioane de lei.
Până în martie 2024 lucrările ar trebui să fie finalizate astfel încât să poată intra în port vase de capacitate mare cu diverse mărfuri. După modernizare, volumul de mărfuri care vor intra în ţară va creşte cu 48.000 de tone, în primul an de exploatare, iar până în 2030 capacitatea ar putea ajunge la 260.000 de tone pe an.