Antena LIVE

Curs valutar

Un IT-ist din Dolj s-a lăsat de meserie pentru a cultiva porumbul care e fiert pe litoral

Porumbul fiert vândut lângă şezlongul turistului face parte de ani buni din peisajul estival al vacanţei  românilor. Şi, pentru că cererea e tot mai mare, de la un an la altul, fermierii din satele noastre s-au adaptat pieţei.

De la 12.07.2018, 23:24
WhatsApp
Vezi și:

Porumbul fiert vândut lângă şezlongul turistului face parte de ani buni din peisajul estival al vacanţei  românilor. Şi, pentru că cererea e tot mai mare, de la un an la altul, fermierii din satele noastre s-au adaptat pieţei. Cultivă soiuri de porumb dulce, pe care le vând distribuitorilor de la malul mării. Afacerea aduce un profit de mii de euro la hectar. Iar concurenţa pe piaţă e strânsă.

Până să ajungă la comercianţi, fiert sau copt, porumbul parcurge un drum de sute de kilometri. Ferma de la Poiana Mare din Dolj trimite în fiecare vară pe litoral peste o sută de mii de bucăţi. Andrei Segărceanu n-a fost toată viaţa fermier. Avea un job de IT-ist în Bucureşti la care a renunţat pe timpul verii, ca să facă agricultură. A pornit afacerea în 2013 cu o jumătate de hectar de porumb cultivat. Acum are 15 hectare. 

Prima recoltă a anului fost la începutul lunii iunie. Ferma e cunoscută deja pe piaţă, iar cererea depăşeşte oferta. Andrei Segărceanu ar cultiva suprafeţe mai mari de teren, dar nu găseşte oameni dispuşi să muncească în agricultură pentru 60-70 de lei pe zi. 

"Intr-un an bun sa zicem ca sarim de o mie de euro profit. 3000 de euro incasari la hectar", spune Andrei.

Andrei Segărceanu a pornit afacerea împreună cu alţi doi prieteni, la început cultivând terenul părinţilor. O recoltă bună pentru ei înseamnă 35 de mii de porumbi culeşi de pe fiecare hectar. La un calcul simplu, tinerii recoltează peste o jumătate de milion de bucăţi. De la poarta fermei lor, până ajunge pe Litoral, preţul porumbului creşte de zece ori. 

Până ajunge fiert sau copt la cumpărători, la preţul de vânzare se adaugă costul transportului şi al preparării. Afacerea e profitabilă pentru toată lumea. 

Porumbul pe care-l vând e uşor de recunoscut după gust. E mai dulce decât cel furajer, care ajunge şi el să fie vândut în piaţă ca porumb pentru fiert. În Deva, un alt tânăr experimentează un model inedit de agricultură.  Porumbul pe care-l cultivă ajunge pe o tarabă din oraş, ce funcţionează în sistem de autoservire. Oamenii îşi aleg marfa şi lasă într-o cutie din lemn banii pentru porumbul cumpărat.

Ca să fii sigur că ceea ce mănânci e preparat şi în condiţii ce respectă normele elementare de igienă, o alternativă la vânzătorii ambulanţi sunt tonetele care vând porumb fiert sau copt, cu acte. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator19 litoral afacere it porumb malul marii
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025