Antena LIVE

Curs valutar

Video

Legea anti-cămătărie, promulgată de Iohannis. Cât vor plătii românii care credite la IFN-uri

E oficial! Dispar dobânzile astronomice la creditele luate de la instituţiile financiare nebancare. Aşa-numita lege împotriva cămătăriei a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Românii care au credite la IFN-uri vor plăti cel mult dublul sumei împrumutate. În plus, de azi, niciun IFN nu mai poate executa casele datornicilor.

De la 12.08.2024, 20:18

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea privind protecţia consumatorilor care se referă la plafonarea dobânzilor anuale efective la instituţiile financiare nebancare şi la limitarea creanţelor pe care le solicită recuperatorii.

Ce stabileşte noua lege

Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 26 martie în calitate de for decizional. Deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi deputaţi neafiliaţi au contestat la CCR acest act normativ. Pe 11 iulie, CCR a respins, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile Legii privind protecţia consumatorilor cu privire la costul total al creditării şi la cesiunea de creanţe sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Actul normativ vizează măsuri privind protecţia consumatorilor în raporturile juridice ale acestora cu instituţiile financiare nebancare şi entităţile care desfăşoară activitatea de recuperare de creanţe, stabilind reguli contra dobânzilor excesive, se precizează în expunerea de motive.

Pe acelaşi subiect

"Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori, instituţiile financiare nebancare care acordă credite potrivit Legii nr.93/2009 privind instituţiile financiare nebancare şi entităţile care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe, stabilind reguli de protecţie a consumatorilor contra dobânzilor excesive în scopul menţinerii echilibrului contractual şi al asigurării integrităţii pieţei financiar-bancare interne", se arată în textul legii.

Actul normativ mai prevede că dobânda anuală efectivă (DAE) la creditele ipotecare pentru investiţii imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de 8 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă. În cazul creditelor de consum, DAE nu poate depăşi cu mai mult de 27 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR, stipulează legea. Prin excepţie de la aceste prevederi, "în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 5.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 1% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului".

De asemenea, prin excepţie, "în cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 5.001 lei şi 10.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 0,8% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului". Tot prin excepţie, "în cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 10.001 lei şi 25.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 0,6% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului".

"Dacă nivelul DAE sau, după caz, al costului total al creditării pe zi şi/sau al valorii totale plătibile de către consumator sunt mai ridicate decât plafoanele stabilite, aceste niveluri vor fi reduse, în mod corespunzător, la cererea consumatorului, fie pe cale amiabilă, fie pe cale judecătorească, fie prin apelarea la o entitate de soluţionare alternativă a litigiilor", prevede, totodată, actul normativ. Cererea consumatorului de rezolvare pe cale amiabilă sau prin apelarea la o entitate de soluţionare alternativă a litigiilor poate fi făcută direct sau prin intermediul unei asociaţii de consumatori.

"În situaţia depăşirii plafoanelor prevăzute, consumatorul poate solicita creditorului financiar revizuirea contractului, iar creditorul financiar este obligat să transmită în scris, în termen de maximum 30 de zile de la primirea solicitării consumatorului, o propunere de revizuire a contractului, ţinând cont de situaţia financiară, inclusiv din perspectiva gradului maxim de îndatorare", stipulează actul normativ.

În caz de refuz explicit al cererii de revizuire amiabilă a contractului sau în caz de întârziere cu mai mult de 45 de zile a răspunsului la o astfel de cerere, consumatorul va putea solicita instanţei competente adaptarea judiciară a contractului. De la data depunerii cererii de adaptare judiciară a contractului, efectele acestuia asupra consumatorului se suspendă numai dacă depăşirea plafoanelor prevăzute este constatată printr-o decizie a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului.

"Constituie practică comercială incorectă şi se sancţionează conform Legii nr. 363/2007 următoarele: a) stipularea şi utilizarea de dobânzi excesive sau de clauze privind valoarea totală plătibilă de către consumator care determină depăşirea plafoanelor maximale de costuri; b) stipularea şi utilizarea de dobânzi penalizatoare care depăşesc totalul sumei acordate cu titlu de împrumut sau de credit; c) stipularea şi utilizarea de dobânzi asupra sumelor care conţin dobânzi sau ascunderea cu rea-credinţă de dobânzi şi anatocisme sub alte denumiri de costuri sau sub stipulaţii destinate reglementării altor aspecte ale raporturilor juridice cu consumatorii; d) utilizarea de comisioane, speze, prime sau alte accesorii ale creditului, cu intenţia de ascundere a dobânzilor excesive", prevede legea.

Actul normativ mai stabileşte că, "în scopul echilibrării prestaţiilor şi al reducerii riscurilor generate de astfel de contracte, prezenta lege este aplicabilă şi contractelor în derulare, respectiv contractelor active la data intrării în vigoare a prezentei legi, aflate în maturitate şi pentru care întârzierile la plată sunt de cel mult 60 de zile". Dispoziţiile prezentei legi intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

credit dobanda lege klaus iohannis
Întrebarea zilei
Aţi fost victima unei încercări de fraudare?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Amenzi usturătoare pentru șoferii care nu au aceste obiecte în mașină. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 18.09.2024
Rușii sunt rugați să ajute și în pauzele de muncă la creșterea natalității
spotmedia.ro
Publicat 17.09.2024
Un oraș românesc seamănă izbitor cu Roma și Istanbul, fiind construit pe...
Gandul
Publicat 18.09.2024
Schimb de focuri în centrul Moscovei, lângă Kremlin. În atac sunt implicați...
Adevărul
Publicat 18.09.2024
Ispita Mădălina de la Insula Iubirii a ajuns pe mâinile medicului estetician...
A1
Publicat 16.09.2024
Horoscopul zilei de 19 septembrie 2024. Taurii trebuie să privească cu...
CaTine
Publicat 18.09.2024
Larisa Uță a răspuns la întrebarea: ”I-ai cerut 250.000 euro?” Ce avere...
spynews.ro
Publicat 18.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Ce ingrediente folosesc unguroaicele atunci când pun varză la murat, pentru a fi...
Click.ro
Publicat 18.09.2024
Ultimele mesaje transmise de submersibilul Titan au fost dezvăluite. Ce s-a...
Useit
Publicat 18.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Povestea gemenilor din Tg Jiu care au plecat de acasă și sunt de negăsit de...
Redacţia.ro
Publicat 18.09.2024
Ce arme țineau rușii în depozitul aruncat în aer de dronele ucrainene....
libertatea.ro
Publicat 18.09.2024
Lui Sean „Diddy” Combs i s-a refuzat eliberarea pe cauțiune. Câți bani era...
ZU
Publicat 18.09.2024
Pandișpan cu mere. Rețeta unui desert simplu și delicios
Hello taste
Publicat 18.09.2024
Experiențe la fel de intense ca nașterea. Ce alte dureri se aseamănă și sunt...
Deparinti
Publicat 18.09.2024
Haos pe calea ferată, din cauza inundațiilor. Anunțul făcut de CFR, după ce...
ziare.com
Publicat 18.09.2024
Confesiunile dure ale actorului Erkan Petekkaya. În copilărie a fost dus la...
Happy
Publicat 18.09.2024
Cum acționează probioticele naturale din mâncarea fermentată. Varza murată...
Medicool
Publicat 18.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024