Lista măsurilor propuse de Guvern pentru a contracara explozia preţurilor. Vouchere pentru milioane de români
După valul de scumpiri, vine valul de promisiuni. Guvernul pregăteşte un pachet de măsuri sociale menite să contracareze explozia preţurilor. Şcolarii care iau burse sociale vor primi şi vouchere de câte 30 de euro lunar, iar familiile nevoiaşe ar urma să primească tichete a câte 50 de euro din două în două luni. Totul până la sfârşitul acestui an.
De Redactia Observator la 05.04.2022, 20:11Coaliţia de guvernare a bătut palma pe pachetul de măsuri sociale. Până la finalul anului, din două în două luni, trei milioane şi jumătate de români vor primi vouchere în valoare de 50 de euro cu care îşi vor putea cumpăra alimente de bază. Întrebat dacă cei 50 de euro vor fi de ajuns, preşedintele PSD Marcel Ciolacu răspunde: "Nimic nu este de ajuns niciodată. Important este să acoperim din efecte și să nu stricăm mai mult".
Vouchere pentru români
Executivul promite vouchere de câte 30 de euro lunar timp de cinci luni pentru alimente, rechizite şi haine, beneficiari fiind 156 de mii de elevi care primesc burse sociale. Se va dubla şi norma de hrană pentru bolnavii internaţi în spital, de la 11 lei la 22 de lei. Iar Guvernul vrea ca şi valoarea tichetelor de masă să crească de la 20 la 30 de lei.
"Discutăm de un impact de aproximativ 3,4 la sută din produsul intern brut. O parte dintre ei vor fi din fonduri europene", spune Nicolae Ciucă, premierul României. "Din acestea vreo 7 miliarde vor fi pe fonduri europene", estimează Marcel Ciolacu.
Decontări per litru de carburant
Şi transportatorii ar urma să fie sprijiniţi prin decontarea a 50 de bani per litru de carburant. De asemenea, social-democraţii ar vrea ca angajatorii care îşi plătesc salariaţii cu minimul pe economie să le poată mări leafa cu 200 de lei, bani scutiţi de impozit. Economiştii spun că altele ar fi soluţiile.
"Ajutoarele acestea sunt precum un Algocalmin acordat unui pacient în comă. Îi va mai lua din dureri, dar nu îl va face bine. Sumele propuse sunt prea mici în comparaţie cu dimensiunea crizei. Soluţii există. Reducerea TVA la produsele alimentare, la energie, la gaze, scăderea accizei pentru toţi consumatorii la carburnaţi, reducerea taxelor pe salariul minim", este de părere Adrian Negrescu, consultant financiar.
Ce cred oamenii despre măsurile propuse
Optimismul guvernanţilor nu a ajuns însă şi la oameni. "Sunt nişte măsuri inutile, adoptate pentru nişte categorii vulnerabile care trebuie ajutate, dar nu asta este soluţia", crede un bărbat. "Sunt foarte bine gândite, dar să nu crească iar alimentele, carburanţii, taxele, impozitele", spune, în schimb, o femeie. "Măsurile ar fi foarte bune, numai să se şi adeverească", adaugă un bărbat.
Guvernul va prezenta pachetul de măsuri săptămâna viitoare. PSD voia mâine, însă l-ar fi încurcat pe premierul Nicolae Ciucă, care îşi va anunţa candidatura la şefia PNL. Politica a triumfat în faţa economiei. Din nou.