Marele plan pentru a scăpa de şantajul gazului rusesc în 3 ani
Gazul rusesc va fi înlocuit parţial cu cel american. Statele Unite vor furniza Uniunii Europene un plus de 15 miliarde de metri cubi anul acesta și cel puțin 50 miliarde metri cubi anual până în 2030. Cantitatea ar însemna o treime din gazele cumpărate din Rusia. Acordul nu rezolvă însă toate problemele. Gazul din America va costa mai mult.
De Lucia Cujbă la 25.03.2022, 19:29Gazul american îşi croieşte drum spre Europa. Chiar din acest an, livrările vor creşte cu peste două treimi, până la 37 de miliarde de metri cubi. Iar în anii următori vor ajunge la 50 de miliarde de metri. Asta înseamnă o reducere a dependenţei de ruşi cu 30 la sută. Acum, 40% din importurile de gaze ale Uniunii Europene vin acum de la Gazprom. "Ne unim forţele pentru a reduce dependenţa energetică a Europei de Rusia", a declarat Joe Biden, preşedintele SUA.
Planul UE pentru a scăpa de dependenţa de gazele ruseşti
Mai ales că ruşii nu renunţă la pretenţia ca europenii să plătească pentru gaz în ruble. Comisia Europeană pregăteşte deja un plan prin care ţările UE să cumpere gaze la comun, iar depozitele să fie la 90% din capacitate până iarna viitoare. "Ne reorientăm către producători în care să putem avea încredere, care să fie prietenii noştri şi demni de încredere", susţine Ursula Von Der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.
Însă gazul de la "prieteni" costă mai mult. Chiar de trei ori mai mult decât cel rusesc. "Este mai scump pentru că se transportă la distanţe mai mari. Trebuie lichefiat, apoi regazificat. Sunt nişte procese suplimentare", explică Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei.
Cum poate aduce România gazul american
În Europa, există 24 de terminale construite în porturi, prin care gazul lichefiat este regazificat. Cele mai apropiate de România sunt terminalele din Croaţia, Grecia şi Turcia. Din aceste ţări am putea aduce pe conducte gazul american.
România importă aproximativ 20 la sută din necesarul de gaze. Dacă am exploata resursele interne, nu am mai avea nevoie nici de gazul american, nici de cel rusesc. Doar zăcământul din Marea Neagră, care va fi racordat la reţeaua naţională în această vară, ar acoperi o treime din importuri. "În jur de 3 milioane de metri cubi pe zi. Un miliard de metri cubi pe an. Dacă noi importam în jur de 3 miliarde, să scadă această cantitate din ce importăm", spune Virgil Popescu, ministrul Energiei.
În Marea Neagră mai zac neexploatate 200 de miliarde de metri cubi de gaze, adică echivalentul a 18 ani de consum pentru România.