Antena LIVE

Curs valutar

Video

"Nu mai există coşuri pline". Pâinea se scumpeşte, deşi avem o recoltă record de grâu. România nu poate procesa nici un sfert din ce produce

Deşi avem o producţie record de grâu, pâinea tot se scumpeşte. Iar unul din motive e că România nu poate procesa nici un sfert din ce produce. Aşa că trimite grâul la alţii şi importă făină. Astfel, "firimiturile" se adună și golesc buzunarele românilor, care ajung să plătească pentru o pâine chiar și cu 50 de bani mai mult.

De la 19.10.2021, 20:40
WhatsApp
Vezi și:

Pe ogoare e vânzoleală mare. Se seamână grâul, iar toată lumea speră la o producție la fel de bună ca cea din acest an. Boabele de grâu sunt aur pentru fermieri, care au deja în silozuri cantităţi record recoltate în 2021. O producție mai mare cu 25–30 de procente faţă de anul trecut și cu un preţ cu tot atât mai mare.

Alexander Degianski are 32 de ani și administrează 10.000 de hectare de teren în Timiș. 2.000 de hectare vor fi cu grâu. "Deşi România a înregistrat peste 11 milioane de tone de grâu, aceasta reprezintă sub 1,5% la nivel mondial. Degeaba noi producem mai mult la nivel naţional când, la nivel mondial, cererea este una tot mai mare", spune fermierul. Iar producătorii de la noi îşi trimit grâul la export. Pentru că "România poate procesa din 11 milioane de tone de grâu maximum 3 milioane, restul nu le poate procesa la momentul actual", explică Alexander Degianski.

Şi apoi importăm făină. Iar de la depozit până la raft, preţul pâinii urcă în funcţie de costurile procesării grâului în străinătate, cât şi de cele cu transportul făinii în ţară. Asta în condiţiile în care şi preţul combustibililor a crescut. Plus toate celelalte scumpiri bine dospite din ultima vreme: la energie electrica, gaze, forță de muncă. 

"Preţurile noastre nu au crescut chiar cu 30%, dar ne putem duce undeva între 10–20–25%. Noi ne aşteptăm la încă o mărire înainte de sărbători, pentru că preţurile producătorilor de făină sau ale altora cresc în continuare", spune David Alb, manager patiserie–cofetarie.

Pe acelaşi subiect

O pâine va costa cu până la 50 de bani mai mult

Practic, pentru o pâine vom plăti mai mult cu 30, pana la 50 de bani. "Chiar ieri am făcut o constatare, mă uitam în coşurile oamenilor, prin supermarket și mi-am dat seama că nu mai există coşuri pline", mărturiseşte o femeie. Iar o alta spune că "Oricum, e greu. Care n-are posibilitate şi nu lucrează ce face?! Stă să moară de foame". Producătorii se pregătesc să modifice preţurile nu doar de la pâine, ci de la toate produsele care conțin făină. 

Iulia Pop

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc. ...

agricultura preturi scumpiri
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024