Antena LIVE

Curs valutar

Video

Numărul românilor care au în bancă peste 100.000 euro a crescut cu 20% în ultimul an. Câţi bani au aceştia în conturile lor

Ori am devenit mai economi, ori suntem din ce în ce mai bogaţi. În ciuda contextului internaţional tensionat şi a scumpirilor din ultima perioadă, sunt tot mai mulţi români care au în bancă sume mai mari de 100.000 de euro. Aproape 11.500 au intrat în acest club select anul acesta, ceea ce înseamnă o creştere cu aproape 20% faţă de anul trecut. În total, sunt peste 71.000 de persoane fizice care deţin, în total, aproape 16 miliarde de euro, potrivit celor mai recente statistici ale Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare.

De la 21.11.2023, 20:56
WhatsApp
Vezi și:

România are un grad relativ ridicat de concentrare în cazul depozitelor bancare în sensul că 1% dintre deponenţii persoane fizice deţin 25% din volumul depozitelor acoperite, a declarat, marţi, directorul general al Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare, Petre Tulin, în cadrul unei conferinţe.

"Valoarea medie a unui depozit este foarte mică în România. Aproximativ 10.000 lei undeva, mai puţin de 10.000 lei. Şi într-adevăr avem un grad relativ ridicat de concentrare, în sensul că un număr relativ mic de deponenţi, 1% să spunem, din numărul total al deponenţilor persoane fizice deţine aproximativ 25% din valoarea totală, din volumul total al depozitelor acoperite. Această evoluţie se constată nu numai în România, în ţările, să spunem aşa, din regiunea noastră", a spus Petre Tulin, la o conferinţă dedicată industriei bancare şi financiare, organizată de Institutul Naţional de Statistică şi Grupul de presă MediaUno, în cadrul "Bucharest Leaders' Summit: The Highway to Succes".

Majoritatea economiilor făcute de români în bănci, sub pragul de 100.000 euro

El a menţionat că gradul de acoperire a depozitelor este unul ridicat, 99,5% dintre persoanele fizice având depozite sub plafonul de 100.000 de euro. În cazul persoanelor juridice nivelul este de 96,3%. De asemenea, el a declarat că Fondul realizează anual un studiu anual despre percepţia şi comportamentul de economisire.

Pe acelaşi subiect

"Recent, în acest an, am organizat un sondaj şi rezultatele sunt interesante, în sensul că, dacă ne ferim, de exemplu, la nivelul intenţiilor, aproximativ 8-9% din populaţia bancarizată are intenţii stabile în ceea ce priveşte instrumente precum cardurile de debit şi conturile curente. Intenţiile privind împrumuturile imobiliare şi ipotecare sunt pe un trend descrescător, de la 18%, la 14% în 2023. De asemenea, intenţiile pentru deschiderea de conturi de economii sau depozite au rămas la 11% în perioada 2010-2020", a spus Petre Tulin.

Potrivit acestuia, cardul de debit este cel mai utilizat produs bancar, fiind folosit de aproximativ 89% dintre clienţii băncilor.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

economii depozite bancare
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025