Podul din Comăna, distrus de inundații, e în reconstrucție. Localnicii sunt însă sceptici
Inundaţiile din iunie au creat mari probleme locuitorilor din Comăna, judeţul Braşov! Apele le-au luat podul de peste Olt, iar de atunci - zi de zi - oamenii sunt nevoiţi să ocolească aproape 40 de kilometri ca să poată ajunge la serviciu.
De Redactia Observator la 12.10.2018, 17:10Inundaţiile din iunie au creat mari probleme locuitorilor din Comăna, judeţul Braşov! Apele le-au luat podul de peste Olt, iar de atunci - zi de zi - oamenii sunt nevoiţi să ocolească aproape 40 de kilometri ca să poată ajunge la serviciu. Autorităţile s-au apucat de reconstrucţie şi dau asigurări că vor termina totul într-un an. Localnicii sunt, însă, sceptici.
Imaginile surprinse în luna iulie au şocat întreaga ţară. Podul care făcea legătura între localităţile Crihalma şi Comăna de Jos a fost luat de apele învolburate ale Oltului. Locuitorii sunt acum rupţi de lume.
Între timp au fost demarate lucrările la noua construcţie. Un pod de beton a cărui structură să nu mai fie pusă în pericol pe viitor de eventuale inundaţii.
Autorităţile locale susţin că s-au mobilizat exemplar şi se felicită între ele pentru buna colaborare. Oamenii sunt însă sceptici.
Întreaga construcţie va costa peste patru milioane de euro, bani din fonduri guvernamentale.