Pregătiri pentru prima zi de şcoală. Cei mai mulţi părinţi au început deja goana după rechizite
Cumpărăturile pentru prima zi de şcoală se fac în etape, un fel de rate pentru părinţii care nu mai vor să-şi golească portofelele în septembrie, înainte de începutul anului şcolar. În magazinele cu rechizite, temerarii au pornit în recunoaştere.
De Redactia Observator la 15.08.2018, 22:52Cumpărăturile pentru prima zi de şcoală se fac în etape, un fel de rate pentru părinţii care nu mai vor să-şi golească portofelele în septembrie, înainte de începutul anului şcolar. În magazinele cu rechizite, temerarii au pornit în recunoaştere. Iar cei mici, chiar dacă sunt în vacanţă, şi-au făcut timp să întocmească liste lungi, cu tot ce e mai nou şi scump pe piaţă.
Amalia este în clasa a cincea şi, pentru că e foarte bine organizată chiar şi la cei 10 ani ai săi, a venit la magazin cu lista completă.
AMALIA ELENA, elevă:
Mi-a placut cel cu sclipici, mi-am cumparat radiera, creioane, stilouri.
MAMA AMALIEI:
Chiar dacă ar mai fi bun ghiozdanul, de la an la an, apar noutati, şi mai ales trecerea din clasa a patra la a cincea, vine cu multe schimbari.
Din toată lista de rechizite, cu siguranţă piesa principala este ghiozdanul. Copii trebuie sa aleaga dintre foarte multe modele si preturi. Cel mai ieftin pe care l-am gasit este 30 de lei, iar cel mai scump costa 399 de lei.
Preţul unui caiet începe de la 1 sau 2 lei şi ajunge la 20, 30 de lei, dacă vorbim despre cele groase, cu arc. Iar dacă le adunăm, totalul arată câteva sute de lei, ceea ce înseamnă destul de mult pentru unele familii.
Tocmai de aceea, mulţi şi-au împărţit lista, jumătate luna asta, jumătate luna viitoare.
În afara de rechizite, părinţii trebuie să aibă bani puşi deoparte şi pentru hainele noi pentru şcoală.
O pereche de pantaloni sau o rochiţă uniformă pentru copii costă de la 50 de lei în supermarketuri până la 200 de lei în magazinele specializate.