Românii preferă tot mai multe pachete turistice last minute. Solicitările au crescut cu 20% față de anul trecut
Doi ani de pandemie, peste jumătate de an de război, haos în aeroporturi şi criză economică. Sunt tot atâtea motive pentru care mulţi turişti români preferă acum mai degrabă vacanţele de tip last minute. Planificarea durează mai puţin, iar călătoria pare mult mai sigură faţă de o vacanţă mai elaborată.
De Alin Stan la 28.09.2022, 19:54S-au dus vremurile în care planificam jumătate de an o vacanţă. Haosul din aeroporturi, anulările sau amânările zborurilor au schimbat obiceiurile turiştilor. Iar cum criza i-a făcut pe mulţi mai atenţi cu propriul portofel, cele mai vânate vacanţe sunt cele last minute.
Solicitările au crescut cu 20% față de anul trecut
Alexandru, turist: Am ales să plec în Italia. În primul rând, îmi este foarte cunoscută zona şi îmi place foarte mult Italia. Pachetul respectiv a costat undeva în jurul sumei de 500 de euro. Am fost foarte atenţi în alegerea ofertei şi atunci am ales un preţ cât mai mic şi accesibil.
Andreea Cheta, turist în Grecia: Am ales varianta last minute pentru că este mai uşor să pleci, având în vedere că faptul că fiecare lucrează şi este mai greu să planifici din timp o ieşire din ţară. Am plătit pentru o vacanță de o săptămână pentru 2 persoane, aproximativ 600 de euro.
- Vacanţa în Bucovina, la final de septembrie. Cât costă o călătorie cu celebra Mocăniţa
- Turiștii, tot mai nemulțumiți de litoralul Mării Negre. Care sunt zonele din România care îi atrag pe cei care...
- Ultima vacanţă pentru o turistă de 24 de ani: a căzut de la balconul hotelului din Ibiza, sub ochii iubitului....
Sunt cu 20% mai multe solicitări pentru vacanţe last minute faţă de anul trecut, spun reprezentanţii agenţiilor de turism.
Gabriel Vacariu, agenţie turism: Acesta a fost trendul anului 2022. Majoritatea clienţilor care au călătorit prin noi au ales să îşi rezerve serviciile cu o săptămână, maximum două înainte de plecare. Mai exact, 57% dintre turiştii noştri aşa au procedat. Trei-patru nopţi de cazare şi zbor din Bucureşti. Tarifekle au început pentru capitalele europene. Roma, de exemplu, de undeva de la 467 de euro de persoană.
Ilinca Roxana, agenţie de turism: Dacă ne dorim să facem aici în Europa şi să ne asigurăm transportul propriu, atunci, da, vacanţa last minute poate fi recomandată, în special din punct de vedere financiar.
De altfel, economiştii spun că toate problemele din ultimii doi ani i-au făcut pe oameni să caute variantele mai sigure.
Adrian Negrescu, economist: c, fac comparaţii pe site-urile de internet. Caută ca banii pe care-i dau să merite din punct de vedere al lucrurilor pe care vor să le facă în aceste vacanţe.
Cele mai căutate destinaţii pentru vacanţele last minute sunt Franţa, Italia, Grecia, Spania şi Turcia.