Toalete publice la preţ de apartament, în Cluj. Taxa pentru a folosi WC-urile "scumpe cât o casă"
La Cluj-Napoca, dezbaterea momentului pare să fie despre toaletele publice din oraş pe care Primăria le-a cumpărat recent. Până aici, nimic controversat. Ceea ce a atras însă atenţia localnicilor a fost preţul de achiziţie. 60.000 de euro bucata, cam cât un apartament cu două camere. În total, 14 astfel de toalete smart vor fi amplasate în puncte strategice din oraş. Au costat în total peste 800.000 de euro.
De Alex Prunean la 26.01.2023, 17:24Peste 800.000 de euro au cheltuit autorităţile pentru toaletele smart din Cluj-Napoca. În medie, 60.000 de euro pentru fiecare. "Nu merită banii, dar de nevoie, e nevoie. Puteau face cum sunt alea de acolo, clasice", crede un bărbat. "Astea sunt scumpe. Păi, la banii ăia... O toaletă din asta e vreo 60.000 de euro, cam aşa. Cât o casă!", adaugă el.
Toalete publice la preţ de apartament în Cluj
Tariful pentru folosirea toaletelor este de 50 de bani. În curand însă, toate vor fi adaptate pentru a accepta şi plata cu cardul. "Iar intrarea 50 de bani... Nu cred (n.r. că îşi va scoate banii). Nu cred că îi recuperează", este de părere bărbatul.
"După fiecare utilizare, toaleta scumpă cât un apartament cu două camere într-un oraş mai mic se dezinfectează singură, iar la un interval de câteva ore, se închide tot singură şi îşi activează programul de autocurăţare totală. Are sistem de spălare automată a tuturor suprafeţelor, dar şi de uscare a podelei şi a vasului de toaletă", spune Alex Prunean, reporter Observator.
- Toalete inteligente la preţ de garsonieră de lux în Satu Mare: "Sunt copii abandonaţi destui, ar fi putut face...
- Românul care și-a instalat WC în fața blocului, pentru că acasă nu putea trage apa. După o saptămână a...
- De ce nu mai au voie să tragă apa la toaletă zeci de locatari din Târgoviște. Autoritățile le-au confiscat...
Autorităţile scapă de dat salarii şi plătit taxe
Deşi scumpe, autorităţile spun ca merită acest efort financiar. "Dacă se doreau toalete mai ieftine, atunci probabil nu aveau atâtea funcţii de siguranţă, dezinfecţie şi multe altele dintre ele. A fost şi o dorinţă a clujenilor de a amplasa cât mai multe în oraş şi, în al doilea rând, nu necesită personal angajat, personal la care trebuie plătite salariile, taxele şi impozitele", a declarat Gheorghe Șurubaru, administratorul oraşului Cluj-Napoca.
Până acum, în oraş funcţionează doar cinci toalete smart. Alte cinci aşteaptă să devină funcţionale, iar în următoarele trei luni autorităţile locale vor mai cumpăra încă patru. Totuşi, Primaria Cluj-Napoca nu e campioană la astfel de achiziţii. Anul trecut, la Braşov au fost cumpărate 28 de astfel de toalete, la preţul de peste 70.000 de euro bucata.