Antena LIVE

Curs valutar

Video

Un dezvoltator imobiliar și câțiva angajați ai Primăriei Pitești, anchetaţi după ce două blocuri au fost ridicate ilegal pe aceeaşi stradă

Mai mulţi angajaţi ai unui dezvoltator imobiliar şi ai Primăriei Piteşti sunt bănuiţi de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, după ce anchetatorii au descoperit că dezvoltatorul imobiliar a ridicat ilegal două blocuri, pe aceeaşi stradă. Dezvoltatorul imobiliar a fost reţinut pentru 24 de ore, insă problema cea mai mare este că o parte dintre apartamente  au fost deja vândute. 

De la 10.02.2022, 08:31
WhatsApp
Vezi și:

Blocul are deja trei etaje construite şi se află pe strada Nicolae Iorga, în vestul Piteştiului, aproape de ieşirea din oraş. Anul trecut, primarul din Piteşti a anunţat că a găsit un imobil care nu a respectat autorizaţia de construcţie.

Dezvoltatorul îl făcuse cu un etaj în plus, gândindu-se că nimeni nu va observa. Poliţiştii au intrat pe fir şi au aflat că acesta n-ar fi singurul imobil în această situaţie. Ieri, mai multe percheziţii au avut loc la câteva societăţi comerciale, dar şi în mai multe locuinţe din Argeş şi Bucureşti. 

Cristian Gentea, primarul municipiului Piteşti: Au solicitat alte acte ale unui bloc din apropiere. este vorba de acelaşi firmă care l-a construit. 

Acelaşi dezvoltator imobiliar a mai ridicat un bloc ilegal pe aceeaşi stradă. Blocul ar fi trebuit să aibă parter şi două etaje, numai că dezvoltatorul a adăugat ilegal şi mansardă.

Pe acelaşi subiect

Florin Popa, poliţia Argeş: Clădirea în sine avizată iniţial în regim parter plus două etaje având un total de patru apartamente în proiect a fost realizată cu un apartament în plus, mai precis are un nivel în plus şi încă două locuinţe individuale, astfel încât se vor vinde 7 apartamente în loc de 4 câte prevedea proiectul iniţial. 

La Primărie ancheta ar viza Serviciul Urbanism

Cristian Gentea, primarul municipiului Piteşti: Toate aceste documente le-au întocmit fără să meargă la faţa locului sau cel puţin aşa recunosc acum. 

Şase persoane, inclusiv angajaţi ai Primăriei Piteşti, sunt bănuite de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals.

Florin Popa, poliţia Argeş: Este vizată activitatea desfăşurată atât de către dezvoltatorul imobiliar, de către constructor, dirigintele de şantier, responsabilul din cadrul Primăriei, precum şi arhitectul care a realizat proiectul pentru această lucrare. 

Dezvoltatorul care a construit mai multe blocuri fără să respecte autorizaţiile a fost reţinut pentru 24 de ore. Prejudiciul a fost calculat la 680.000 de lei.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

imobiliari pitesti primarie
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024