Veşti bune pentru investitorii care deţin luciu de apă pe litoral. Specii noi de peşti s-au adaptat în Marea Neagră
Veşti bune pentru investitorii care deţin luciu de apă pe litoralul românesc! Atât păstrăvul curcubeu, cât şi lavracul s-au adaptat surprinzător de bine la salinitatea din Marea Neagră. Acest lucru este confirmat de biologii de la Institutul de Cercetare Marină din Constanţa, care desfăşoară un experiment până în vara acestui an. Începând cu 2026, cherhanalele ar putea oferi clienţilor atât păstrăv somonat, cât şi biban proaspăt din Marea Neagră.
De Cristina Niță la 16.01.2025, 22:22Două sute de pui de păstrăv curcubeu au fost aduși din Prahova în noua lor casă: laboratorul Institutului de Cercetări Marine din Constanța, pentru a servi unui experiment de aclimatizare în apele Mării Negre. După doar două luni de studiu, aceștia au crescut în greutate de patru ori.
"Aveau cam 30-40 de grame şi iată nici trei luni nu sunt de când i-am adus şi deja au depăşit pe medie 150 chiar 170 de grame, ceea ce înseamnă că nu doar că s-au adaptat foarte bine şi n-am avut mortalitate deloc, dar înseamnă şi un lucru foarte important: că ei cresc în apă sărată mult mai bine şi mai repede faţă de fraţii lor din zona montană", explică Victor Niță, biolog marin.
Experimentul va fi finalizat în vara acestui
Potrivit cercetătorilor, experimentul va fi finalizat în vara acestui an, atunci când toate datele științifice vor putea fi puse la dispoziția celor care vor să investească în această afacere. La Mangalia si 2 Mai vom avea primele ferme de păstrăv somonat. "Sperăm că undeva prin iunie-iulie să începem construirea şi primii peşti să îi băgăm prin octombrie. Şi prima pescuire cu peşti mari să fie la anul, pe timpul acesta", spune Vasile Todosia, investitor.
În paralel, cercetătorii experimentează şi bibanul de mare, o specie adusă din Marea Mediterană. "Nu am înregistrat niciun fel de mortalitate. S-au adaptat imediat extraordinar şi şi-au reluat comportamentul normal de hrănire după câteva ore de la transferul în apa Mării Negre", spune Magda Nenciu, biolog. "Ideea e să avem finalitatea ei astfel încât să avem cantităţi de peşte şi preţuri competitive cu turcii şi bulgarii... şi grecii", declară Sorin Mănăilă, președintele federației RomFish.
Au fost scoase la licitație 28 de perimetre
Au fost scoase la licitație 28 de perimetre pe luciul apei pentru cei care vor să investească în fermele de pe litoralul românesc. Până în prezent, 10 au fost revendicate. "Vorbim despre perimetre care sunt închiriate pe o perioadă de 20 de ani și sunt destinate cultivării resurselor acvatice vii și încurajat convențional", declară Ana Maria Agiu, purtător de cuvânt Apele Române.
"E o cerere foarte mare pentru orice fel de peşte mai ales cel crescut cât mai natural în mare şi plus că avem foarte multe cereri şi pentru fructele de mare, mai ales la noi acum, scoicile sunt la mare căutare", precizează şi Matei Datcu, antreprenor.
Suprafeţele de apă din Marea Neagră au fost scoase la licitaţie pentru închiriere în urma unei anchete Observator care arăta cum scoicile ne ajung în farfurii contaminate cu metale grele sau poluanţi pentru că erau colectate din bazinele portuare.