Veşti bune pentru şoferi. Polițele RCA pot fi cumpărate cu 60 de zile înainte de intrarea în vigoare. Ce se întâmplă cu cei asigurați la Euroins
Avem și vești bune pentru șoferi, de acum ei pot cumpăra polițele RCA și cu 2 luni înainte ca acestea să intre efectiv în vigoare. O măsură utilă în condițiile în care prețurile sunt în continuă creștere. Astfel că șoferii pot cumpăra din timp o asigurare la o primă mai mică. Sunt efecte directe și asupra celor aproape 2 milioane de șoferi care încă au polițe RCA la Euroins, societate aflată în faliment.
De Mădălina Chiţac la 22.08.2023, 13:13Mădălina Chițac, reporter Observator: "Atunci când cumpăram o poliță RCA aceasta putea să intre în vigoare într-o perioadă de cel mult 30 de zile din momentul achiziției. Însă, această perioadă a fost prelungită până la 60 de zile. Decizia a fost luată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și a fost deja publicată în Monitorul Oficial. Măsura ar trebui să-i ajute pe șoferii care au RCA la Euroins, astfel încât toată lumea să aibă timp să încheie polițe obligatorii în perioada următoare și ca piața să nu fie sufocată de numărul mare de șoferi care vor trebui să-și încheie asigurări. Mai avem o veste care îi privește pe șoferii care au asigurări la Euroins. Polițele acestora ar putea să fie valabile până în decembrie și să nu expire pe 8 septembrie așa cum s-ar întâmpla în mod normal. Însă, pentru asta e nevoie ca guvernul să adopte o ordonanță de urgență în acest sens. Sunt în continuare foarte mulți șoferi care au RCA la Euroins, în jur de 1,8 milioane de șoferi care vor trebui să-și încheie în perioada următoare asigurări obligatorii și, vă reamintesc, și faptul că în octombrie dispare și plafonarea. După această perioadă, experții din asigurări se așteaptă ca prețurile pentru asigurările RCA să fie din ce în ce mai mari."