Antena Meniu Search
x

Video Vești bune pentru milioane de șoferi asigurați de Euroins. Polițele lor ar putea fi valabile până la finalul anului. Experții trag un semnal de alarmă după anunțul ASF

Valabilitatea poliţelor RCA la compania Euroins se va prelungi, cel mai probabil, până în decembrie. Ministerul de Finanţe a lansat în dezbatere publică proiectul prin care propune ca asigurările să nu expire pe 8 septembrie, aşa cum s-ar întâmpla în mod normal. Experţii spun însă că decizia ar avea şi efecte negative. În tot aceste timp, vor avea loc alte accidente, iar păgubiţii vor fi nevoiţi să se adreseze Fondului de Garantare. Ar mai fi încă 1,8 milioane de şoferi cu RCA la Euroins. 

de Redactia Observator

la 18.08.2023, 22:06

Vezi și

La data ridicării licenţei de funcţionare, la 17 martie 2023, la Societatea Euroins Asigurare-Reasigurare SA erau valabile circa 3,66 milioane contracte de asigurări, dintre care aproximativ 2,76 milioane contracte RCA. La data de 9 Iunie 2023, mai sunt valabile circa 2,94 milioane contracte de asigurări, dintre care aproximativ 2 milioane poliţe RCA, anunţă Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA).

”Fondul de Garantare a Asiguraţilor(FGA) a luat act de hotărârea instanţei, de deschidere a procedurii de faliment pentru Societatea Euroins Asigurare-Reasigurare SA. Decizia din data de 9 Iunie 2023 nu este definitivă. Deschiderea procedurii de faliment îşi produce efectele atat în cadrul procedurii de faliment a societăţii de asigurare cât şi cu privire la desfăşurarea activitătii Fondului de Garantare a Asiguraţilor”, anunţă FGA.

Astfel, în termen de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, poliţele de asigurare încheiate de societatea de asigurare/reasigurare încetează de drept, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Termenul de 90 de zile se împlineşte la data de 08 Septembrie 2023. Potrivit legii, Lichidatorul judiciar are posibilitatea de a denunţa poliţele înainte de împlinirea acestui termen.

De asemenea, de la data deschiderea procedurii falimentului, în cazul Societăţii Euroins Asigurare-Reasigurare SA., începe sa se calculeze termenul limită/maxim, de 90 de zile, pentru depunerea cererilor de deschidere a dosarelor de daună-anexa 7, prevedere menţionată în Art 12 alin(1) din Legea 213/2015 actualizată. În cazul contractelor de asigurari din clasa XV-Asigurări de garanţii, termenul de încetare de drept a poliţelor este de 150 de zile. Acest termen, în cazul Societăţii Euroins Asigurare-Reasigurare SA se împlineşte la 7 Noiembrie 2023.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Stiri economice » Vești bune pentru milioane de șoferi asigurați de Euroins. Polițele lor ar putea fi valabile până la finalul anului. Experții trag un semnal de alarmă după anunțul ASF