Bursă de merit în anul şcolar 2024 - 2025. Sumă, criterii de acordare, acte necesare
Elevii de gimnaziu și liceu, cu excepția celor de clasa a V-a și a IX-a, care încheie anul cu cel puțin media 9,50 sau peste, primesc bursă de merit, potrivit metodologiei privind acordarea burselor pentru anul școlar 2024-2025, publicată în Monitorul Oficial în luna iulie.
De Redactia Observator la 04.10.2024, 14:49În anul școlar 2024-2025 elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, inclusiv învățământ profesional și dual mai puțin elevii din clasa a V-a și elevii din clasa a IX-a, vor primi bursă de merit dacă au media mai mare sau egală cu 9,50 și au media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine” la purtare la finalul anului școlar anterior. Potrivit Edupedu, bursa de merit se suspendă pentru luna în care un elev are mai mult de 10 absențe nemotivate.
Criterii de acordare a bursei de merit în anul scolar 2024 - 2025
ART. 7 (1) Bursele de merit se acordă pentru elevii de gimnaziu şi liceu, după cum urmează:
- a) 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, inclusiv elevii din clasa a IX-a, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale, cu condiția să nu fi acumulat mai mult de 20 de absențe nemotivate în anul școlar anterior;
- b) elevilor care au obținut premiile I la concursurile şcolare și extrașcolare naţionale recunoscute și finanțate de Ministerul Educaţiei, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru;
- c) elevilor care au obținut premiul I la concursurile şcolare și extrașcolare naţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei, fără finanțare, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru;
- d) elevilor care au obținut medalii de aur la campionatele naţionale organizate de federaţiile sportive naţionale în sporturi olimpice.
- (2) Bursele de merit obținute în baza prevederilor alin. (1) se acordă pe perioada anului școlar următor celui în care s-au obținut rezultatele.
- (3) În cazul în care în clasă există unul sau mai mulți elevi cu media generală anuală egală cu a celui de pe ultima poziție din lista beneficiarilor de burse de merit obținute în baza prevederilor alin. (1) lit. a), lista de beneficiari va fi extinsă pentru a-i cuprinde pe toți cei cu medii egale.
- (4) Prin excepție de la prevederile alin (2), bursele de merit acordate conform prevederilor alin (1) literele b) - d), pentru elevii din clasele terminale ale învățământului liceal și profesional, se acordă începând cu luna următoare obținerii rezultatelor, până la finalul anului școlar, cu condiția ca elevul să nu beneficieze deja de bursă de merit/bursă de excelență olimpică.
- (5) Lista campionatelor naţionale organizate de federaţiile sportive naţionale în sporturi olimpice prevăzute la alin (1) lit. d) va fi aprobată prin Protocol între Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Sport, în maximum 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei Metodologii.
- (6) Pot primi bursă de merit doar elevii promovați la toate disciplinele și care au obținut media 10 la purtare, la finalul cursurilor din anul școlar anterior, în condițiile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023. ART. 8 (1)
- Bursele de merit se acordă elevilor pe baza rezultatelor obținute conform prevederilor art. 7 alin. (1) lit.
- a) la propunerea dirigintelui, nefiind condiționate de depunerea unei cereri în acest sens. Profesorul diriginte va înainta la secretariatul unității de învățământ lista cu elevii propuși pentru bursa de merit pe baza mediei generale, în primele 30 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar.
- (2) Bursele de merit se acordă elevilor pe baza rezultatelor obținute conform prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) – d) atestate prin documente școlare, respectiv prin copii certificate conform cu originalul la nivelul unității de învățământ, de pe diplomele obținute la competiții, însoțite de o cerere în acest sens, depusă de părinte/reprezentant legal/elev major, în primele 30 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar. (3) Profesorul diriginte sprijină părinții/reprezentanții legali ai elevilor și coordonează procesul de depunere a documentelor necesare pentru acordarea burselor.
- AIR Motion, maşina inventată de un român care este pe cale să revoluționeze industria auto. A câştigat Bursa...
- Titluri de stat Fidelis 2024. Ministerul Finanţelor lansează o nouă emisiune. Tranşă specială pentru donatorii...
- Producătorii auto europeni, pierderi de 10 mld de $ la bursă. Stellantis, Volkswagen și Aston Martin, avertismente...
- Inovația românească, înscrisă la Bursa SAB a Senatului Științific al Fundației Dan Voiculescu, prezentă la...
- O invenție 100% românească poate revoluţiona industria auto la nivel mondial. Cum funcţionează maşina...
- "Erau ultimii bani de înmormântare". Reacţia pensionarei jefuite de 450.000 de euro
Suma acordată este de 450 lei
Valoarea bursei de merit se stabileşte printr-o formulă care să cuprindă cuantumul minim al bursei, număr de zile lucrătoare, număr de zile de vacanţă din luna respectivă, dar valoarea minimă nu poate fi mai mică de 450 de lei.
Câte tipuri de burse sunt
Elevii de la cursurile cu frecvenţă de zi din învăţământul preuniversitar de stat obligatoriu, nivel gimnazial și liceal, beneficiază, după caz, de următoarele tipuri de burse:
- a) bursă de excelenţă olimpică I;
- b) bursă de excelenţă olimpică II;
- c) bursă de merit;
- d) bursă socială;
- e) bursă tehnologică.