Video AIR Motion, maşina inventată de un român care este pe cale să revoluționeze industria auto. A câştigat Bursa SAB 2024
Un inventator român este pe cale să revoluționeze industria auto. Acesta propune o soluţie ecologică ce elimină atât combustibilii fosili, cât şi bateriile, menţinând în acelaşi timp performanţe impresionante. Este vorba despre prototipul Air Motion, un vehicul propulsat cu aer comprimat, care a câştigat Bursa SAB 2024 oferită de Senatul Ştiinţific al Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
Air Motion este un prototip inovator, care folosește o tehnologie unică de propulsie pe aer comprimat, oferind nu doar performanțe foarte bune, ci și o soluție sustenabilă pentru viitorul transportului.
"Noutatea stă în metoda de deplasare pentru care avem un brevet, este singura din lume pe brevetul ăsta şi se va dovedi că va fi cea mai performantă din lume pentru că noi am pus o echipă de ingineri specializaţi în calcule pe maşini", spune Adrian Roşca, inventator.
"Este un prototip creat după un brevet 100% românesc. Are potenţial să doboare orice record de acceleraţie şi viteză, dar mai mult de atât foloseşte energie verde", spune Vlad Neagu, Asociația Centrul de Inventică Rosmar H.
Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României în parteneriat cu Salonul Auto Bucureşti au acordat membrilor echipei Air Motion primul premiu din cadrul Bursei SAB 2024. Premiul, în valoare de cinci mii de euro, a fost acordat pentru cele două invenții: Air Motion sistem de propulsie pe aer comprimat și roata vacumatică SIAR. Banii vor fi folosiţi pentru a perfecţiona prototipul mașinii viitorului.
"Sunt foarte onorat că am primit acest premiu. Este o victorie a tuturor inventatorilor, centrelor de inventică din România. Pentru că, cu modestie spun, viitorul aparţine inventatorilor", spune Adrian Roşca, inventator.
"Dacă se vor găsi reperele necesare ca ea să fie pusă pe şoselele normale, va fi o variantă bună de a ne putea deplasa cu aer comprimat", spune Sorin Rădăcineanu, organizator Salonul Auto Bucureşti
AIR Motion reprezintă un progres uriaș în ingineria auto, fiind primul autovehicul care foloseste energie 100% regenerabilă fară motor, cutie de viteze sau diferențial. Totodată, roata vacumatică utilizează un mecanism de aspirație pentru a crea o aderență mai puternică între anvelopă și suprafața drumului. Funcționează prin generarea unui vid în interiorul roții, crescând astfel forța de frecare. Fondatorul Senatului Stintific si al Fundatiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei s-a intalnit cu inventatorii si au discutat despre perspective și cum ar putea fi pusa pe piata aceasta masina a viitorului.
"Sunt foarte preocupat de tot ce înseamnă inventica, inovații, invenții, tot ce e pe linia asta. Suntem aici oameni din domenii diferite. Gândire, construcţie, concept, analiză critică, experienţă, să vedem ce e, ce nu e posibil, cât costă, un om care cu tot sprijinul lânga dumneavoastră", spune Prof. Dan Voiculescu, fondator F.D.V.D.R..
În calitate de partener științific al evenimentului și organizator al Bursei SAB 2024, Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României continuă să investească în viitorul inginerilor și cercetătorilor din România. Prin această inițiativă, Senatul Științific își reconfirmă angajamentul de a sprijini tinerii cu potențial în dezvoltarea tehnologiilor avansate, oferind oportunități de dezvoltare și afirmare într-un domeniu în continuă transformare. Până pe 6 octombrie, atât prototipul Air Motion, cât și alte inovații care au potențialul să schimbe industria auto pot fi văzute la Romexpo.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰