Ce salariu câştigă un profesor debutant faţă de unul cu 38 de ani experienţă. "O să ies în stradă să cerşesc"
Continuă protestele profesorilor. În Craiova, peste 300 de angajaţi din învăţământ au ieşit în stradă ca să-şi spună nemulţumirile. Se plâng că nu reuşesc să suporte din salarii nici măcar cheltuielile de zi cu zi. Proteste au fost şi în alte judeţe. Vor continua în toată luna martie, iar în aprilie protestele se vor muta în faţa Ministerului Educaţiei şi a Guvernului. Dacă nu se rezolvă nimic, profesorii ameninţă cu grevă generală în perioada examenelor naţionale.
De Redactia Observator la 17.03.2023, 08:04Diana Beşteliu este educator într-o grădiniţă de stat din Craiova. Deşi a luat 10 la Titularizare şi are post de titular în Capitală, nu-şi permite să locuiască acolo, din salariul de puţin peste 2.000 de lei. Aşa că e detaşată la Craiova.
Salariile din învăţământ
"Ce să vă spun, norocul meu este că stau cu părinţii, că nu am de plătit facturi. Dar e un salariu destul de mic. (n.r. Nu acoperă) nici cheltuielile care ţin de chirie", spune Diana Beşteliu, educatoare.
Cu astfel de probleme nu se confruntă doar cadrele didactice. La limita decenţei au ajuns să trăiască şi îngrijitorii sau alţi angajaţi încadraţi ca personal nedidactic. "Nu suntem ajutaţi. Suntem ca o echipă. Eu, fără doamna îngrijitor, care este personal nedidactic, nu aş putea să îmi desfăşor activitatea, este mâna mea dreaptă", mărturiseşte Eliana Constantin, educatoare.
- "Diversitatea sexuală" din Legile Educaţiei împarte ţara în două. BOR, îngrijorată de cazul în care un...
- Salariile scot profesorii în stradă. Dascălii amenință cu neprezentarea la examene şi neîncheierea...
- Elevii din România care pot beneficia de meditaţii gratuite. Unde şi când se desfăşoară cursurile
Profesorii ies în stradă la proteste
Peste 300 de oameni au protestat joi în Craiova. Au ieşit în stradă şi în Argeş, Prahova şi Călăraşi. "Eu câştig după 38 de ani 1.900 (n.r. de lei). Iar colegele mele mai tinere, 1.800. Suntem miloage, sunt în prag de pensie, mai am doi ani. O să ies cu social, nu cu o pensie. O să ies în stradă să cerşesc", spune o femeie. "Unde e 6% din PIB? Unde e? Ne aducem coli de acasă să facem lucrările de control, ne cumpărăm singuri cartuş la imprimantă!", se plânge o alta.
"Un profesor debutant câştigă 2.500 de lei salariu. Iar maximum pe grilă, discutăm de un profesor cu grad I, cu peste 25 de ani vechime, ia 4.500 de lei. Ăştia sunt banii din educaţie", a precizat Bogdan Manea, preşedinte sindicat. Sindicaliştii din învăţământ spun că protestele nu se vor încheia până nu obţin un răspuns la solicitări.