Antena LIVE

Curs valutar

Video

În ţara pe primul loc în UE la abandonul şcolar, Iohannis anunţă cu fast că "România Educată" a devenit realitate. Expert în educaţie: "Împăratul este gol"

România Educată, proiectul de suflet al şefului statului, devine realitate. Legile Educaţiei au fost promulgate, iar momentul a fost marcat la Cotroceni printr-o ceremonie fastuoasă. Deşi "livrează" elite an de an, învăţământul românesc are însă numeroase probleme, mai ales în mediul rural. Suntem în continuare primii în Uniunea Europeană la abandonul şcolar.

De la 04.07.2023, 22:01
WhatsApp
Vezi și:

Klaus Iohannis, președintele României: România educată, proiectul meu de suflet, devine realitate. Ce prevăd noile legi? Își propun să rezolve carențele sistemului. Legile în sine nu vor rezolva problemele acute ale sistemului educațional dacă nu vor fi puse în aplicare.

Dincolo de scenele festive, România mai are mult până să devină cu adevărat educată. 34.000 de elevi au picat anul acesta Bacalaureatul și sunt 42 de licee cu zero promovați la examenul maturității. 1 din 4 elevi din mediul rural nu a luat nici 5 la examenul de clasa a VIII-a. Nu e deci, de mirare, că ne situăm pe prima poziţie în UE la abandonul şcolar.

Legile Educației, o formă fără fond

Marian Staș, expert în educație: Ca în "Hainele cele noi ale împăratului"​ de Hans Christian Anderson, acum suntem cu această ceremonie fix în postura hainelor celor noi ale împăratului, dar cu toată tristețea, împăratul este gol. 

Pe acelaşi subiect

Mădălina Iacob, reporter Observator: Cea mai controversată decizie de la Cotroceni este admiterea la liceu. Din anul 2027, Evaluarea Națională rămâne în picioare, dar apare și concursul separat la liceele de top din țară. Pot organiza concurs pentru jumătate dintre locurile disponibile.

Un sondaj al Federaţiei Naţionale a Părinţilor arată că 70% dintre aceştia sunt împotriva modificării.

Iulian Cristache, FNAP: Avem o Românie a mediului rural și o Românie a mediului urban. Neavând componentă financiară ca să facă meditații, copiii din mediul rural nu se pot pregăti suplimentar pentru aceste licee de top. 

Cum va arăta noul examen de Bacalaureat

Noul Bacalaureat va aduce aproape 10 probe pentru elevii de clasa a douăsprezecea. Două limbi străine la oral și în plus o proba încrucișată, de la alt profil decât cel la care a învățat elevul. Religia va fi introdusă și ea ca proba opțională pentru profilul uman.

Marian Staș, expert în educație: Mă aștept că următorii 10 ani să păstreze România în paradigmă sa de mediocritate. Am putea să deschidem o conversație onestă dacă nu cumva putem face un proiect cu Bacul la muzeu. Am încheiat 12 clase, la muncă, dacă vreau în sistemul superior, da. Acum Bacalaureatul este industrie de meditații, mașină de făcut bani.

Nici elevii nu sunt mulțumiți de sistemul de Educație 

Şi elevii sunt nemulţumiţi. Orarul este prea aglomerat, cel puţin la gimnaziu, iar curricula ar trebui și ea schimbată.

Daniela Vișoianu, consultant în educație: Etapă cea mai grea urmează pentru că ar trebui să existe toate metodologiile de punere în funcțiune în următoarele 8 luni. Pe o lipsa de capacitate a ministerului, realmente, Guvernul trebuie să facă un efort uriaș într-un an electoral, ceea ce mie îmi ridică semne de îndoială că vom vedea schimbări înainte de final de 2024.

De România Educată am auzit prima dată în 2016. De atunci, au trecut 7 ani, mii de dezbateri, consultări şi mai multe amânări până când Legile Educaţiei să primească undă verde de la Klaus Iohannis.

Mădălina Iacob

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva. ...

romania educata klaus iohannis legile educatiei cotroceni elevi profesori scoala liceu
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025