Începe noul an şcolar. Cum se va face notarea celor peste 3 milioane de copii care sunt aşteptaţi în bănci
Câteva ore au mai rămas până când clopoţelul va suna pentru 3 milioane de copii. Este toamna cu cele mai multe noutăţi pentru ei. În primul rând, şcolile, grădiniţele şi creşele îşi deschid porţile mai devreme. O premieră este şi împărţirea anului şcolar în cinci module, după ce mai bine de douăzeci de ani elevii şi profesorii au fost obişnuiţi cu două semestre. Vacanţele vor fi mai dese anul acesta, spre fericirea copiiilor.
De Mădălina Iacob la 04.09.2022, 19:28În primul rând, şcoala începe mai devreme în această toamnă, iar anul şcolar este împărţit în 5 module, şi nu în 2 semestre ca până acum. Primul modul se încheie în data de 21 octombrie, atunci când începe vacanţa de toamnă pentru toţi elevii. Urmează modulele 2,3,4,5, iar vacanta de vară începe în data de 17 iunie 2023.
Asta înseamnă că şi notarea va arăta diferit. Profesorii vor încheia câte o singură medie pe an pentru fiecare disciplină. Iar numărul de note va fi cu trei mai mare decât numărul de ore de la fiecare materie. Obligativitatea tezelor dispare în acest an şcolar.
Delia Glăvan, vicepresedinte Consiliul Elevilor: Dispare presiunea care a fost pusă până acum pe elevi, dar în continuare este la decizia profesorului dacă le va da sau nu. E diferit, cu toţii constientizăm treaba asta. Încep anul şcolar cu entuziasm şi cu speranţa că schimbarile care vin vor fi unele bune.
Toţi elevii ar trebui să beneficieze de un plan individualizat de învăţare, în urma evaluărilor făcute de cadrele didactice. Catalogul şi carnetele de elev vor arăta şi ele altfel pentru toată lumea.
- Luni, 5 septembrie, începe noul an şcolar: aproape 3 milioane de elevi şi preşcolari încep cursurile. Ce...
- Noul an școlar începe cu recomandări de la Ministerul Sănătății. Elevii și profesorii îndemnați să poarte...
- Hotelierii din Braşov au pregătit oferte speciale pentru copii, înainte de începerea noului an şcolar: tarifele...
Daniela Voinea, director: Şi catalogul se va schimba, el nu va mai avea linie de semestrul1, semestrul 2, ci va fi o singura rubrica pentru media de la sfarsitul anului şcolar. Acelaşi lucru il vom regasi si in carnetul de note. Rămâne şi catalogul online pentru ca e metoda cea mai usoara de a comunica cu parintii.
Schimbările noului an şcolar
Elevii de Bacalaureat revin la programa de dinaintea pandemiei, fără conţinut eliminat. Pentru elevii care încep clasa a opta calculele se schimbă. Media din gimnaziu nu va mai fi luată în considerare pentru admiterea la liceu. Până acum, valora 20 de procente, alături de 80%, nota de la Evaluarea Naţională.
Ingrid Azoiţei, elevă de clasa a opta: Întregul viitor al elevilor este decis în doar patru ore, care înseamnă doua zile, iar pentru noi este foarte greu. Acele note nu ne reflecta neapărat cunoştinţele. Ar trebui găsită o variantă bună pentru elevi. Ar trebui sa se asigure cumva ca notele sunt date egal in toata Romania, pentru ca asa pe noi nu ne-a ajutat.
Pentru cei de clase primare, bucuria începerii şcolii este cea mai mare. Copiii aşteaptă să îşi reîntâlnească colegii după vacanţa de vară.
Iris Matei: Am fost la plajă, am fost si la un parc de distractii. Am gasit foarte multe scoici şi am facut un ditamai castelul de nisip pentru prinţese şi prinţi.
Cu gândul la vacanţă, Iris îşi pregăteşte ghiozdanul pentru prima zi de şcoală.
Iris Matei: În ghiozdan pun un caiet de vacanţă, o lectură pe care am facut-o eu în vacanţă, un caiet de scriere cu litere de mână şi un caiet de matematică şi nişte acuarele şi niste foi albe.