Marele Premiu Științific EUROINVENT 2022 va fi oferit, în acest an, unui proiect din domeniul gerontologiei și longevității
Cercetătorii și inventatorii din întreaga lume mai au la dispoziție doar 4 zile, pentru a se înscrie la EUROINVENT, cel mai mare salon de creativitate și inovație din Europa de Est. Evenimentul a ajuns la cea de-a XIV-a ediție și va avea loc în format hibrid, în perioada 26-28 mai. Marele Premiu Științific EUROINVENT 2022, în valoare de 10.000 de lei, va fi oferit, ca în fiecare an, de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, partener științific permanent al acestui eveniment. Acesta va fi oferit unui proiect de cercetare din domeniul gerontologiei și longevității.
De Redactia Observator la 07.04.2022, 08:50Cei mai buni inventatori din lume sunt așteptați sa deschidă porțile celui mai important eveniment al cercetării științifice. Salonul Internațional de creativitate și inovație, EUROINVENT, de la Iași, este considerat, de către specialiști cel mai mare salon de inventică din Sud-Estul Europei.
Acesta este organizat sub egida Federației Internaționale a Asociațiilor Inventatorilor și Asociația Mondială a Invențiilor și Proprietății Intelectuale și sub înaltul patronaj al Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării.
Andrei Victor Sandu, coordonator Euroinvent: Sperăm s găsim acele invenții pe care să le putem promova.
Creativitatea şi inovaţia, premiate de FDVDR
De peste șase ani, Marele Premiu Științific EUROINVENT, în valoare de 10.000 de lei, este oferit de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, partener științific al acestui eveniment. Senatul Științific a premiat, de-a lungul timpului, lucrări științifice și brevete din domeniul medical, cu un grad ridicat de inovație și potențial de transfer tehnologic.
Lăcrămioara Frasineanu, manager de proiect Senatul Științific: În acest context al interesului crescut.
Andrei Victor Sandu, coordonator Euroinvent: Fundația Dan Voiculescu si Senatul Științific.
La această ediție, scopul concursului inițiat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României în cadrul Euroinvent îl reprezintă identificarea și susținerea unei idei inovatoare din domeniul gerontologiei, longevității, biologiei moleculare și bioingineriei medicale. Proiectul urmărește încurajarea cercetării și inovării din domeniul longevității, care ar putea contribui la creșterea speranței de viață și încetinirea procesului de îmbătrânire.