Antena LIVE

Curs valutar

Video

Premieră în lumea educațională din România. Mii de specialiști s-au înscris la prima ediție a Conferinței Internaționale "EDUCATORS"

Premieră în lumea educațională din România. Peste 3000 de specialiști, formatori și actori cheie din domeniul educațional s-au înscris la prima ediție a Conferinței Internaționale "EDUCATORS". Dezbaterea a avut loc online și a fost primul eveniment din România dedicat învățării socio-emoționale în procesul educațional. Conferința fost organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Centrul de Carte Străină Fischer International, Walnut Wisdom, MGT Educațional și Yealink. 

De la 23.05.2021, 09:11
WhatsApp
Vezi și:

Conferința Internațională "EDUCATORS" a oferit cadrelor didactice, specialiștilor, cercetătorilor, psihologilor, părinților, directorilor educaționali şi cadrelor universitare un suport real în ceea ce privește integrarea învățării socio-emoționale în procesul educațional. Dezvoltarea socio-emoțională poate influența calitatea vieții și chiar succesul unui individ.

Daniela Văduva, Director General Fischer International: Am învățat cum să îi ajutăm pe elevi să îmbrățișeze provocările, să facă față problemelor, schimbărilor. Să le transmitem elevilor noștri ca drumul spre succes este pavat cu provocări, cu eșecuri, cu foarte multe emoții. 

Speakerii conferinței, experți în Social Emotional Learning, au dezbătut importanța educației socio-emoționale în procesul de învățare.

Emoția socială educațională este foarte importantă în procesul de învățare

Aceștia au prezentat rolul acestor practici de inteligență socio-emoțională în domeniul educațional, studii de caz și exemple de bune practici în învățarea socio-emoțională.

Annalisa Fabbri, expert în psihologie pozitivă: Emoția socială educațională este foarte importantă în procesul de învățare, deoarece oamenii, adică studenții, să facă față provocărilor, să fie conștienți de resursele pe care le au și să scoată ce e mai bun din ele. În acest caz, să își controleze emoțiile, să își permită să facă cea mai bună performanță în școală, dar și în viață. 

Învățarea socio-emoțională oferă contextul de care este nevoie pentru a produce o schimbare reală în învățământul românesc. Acest tip de educație are un impact benefic nu doar în managementul clasei și în calitatea învățării și actului educațional, ci pe parcursul întregii vieți.

Ilaria Boffa, manager Educațional Six Seconds Europe: Noi lucrăm, mai ales în ultimele luni, cu Larisa, dar şi cu alte persoane pentru a introduce învățarea socio-emoțională în școlile din România. În România, aţi văzut, învățătorii (educatorii) sunt atat de pasionați de ceea ce fac și probabil că simt nevoia să înveţe despre inteligența emoțională şi abilitățile socio-emoționale pentru meseria lor. Așa că, ceea ce vom face, vom face programe pentru educatori, astfel încât ei sa fie capabili să predea învățarea socio-emoțională în clasele lor.

În colaborările cu Fundația Dan Voiculescu este întotdeauna vorba de inovație, de excelentă

Conferința s-a adresat formatorilor, specialiștilor și actorilor cheie din domeniul educației, responsabili de crearea unui cadru de învățare socio-emoțională pentru copii și tineri.

Larisa Sohorca, profesor coordonator Școala FDVDR: În colaborările cu Fundația Dan Voiculescu este întotdeauna vorba de inovație, de excelentă, de oameni care pot veni cu perspective proaspete.

De peste 30 ani, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României sprijină dezvoltarea, transferul şi implementarea de practici inovatoare în domeniul educațional din România.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

fdvdr fundatia dan voiculescu
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025