Prima de carieră didactică 2024. Ce pot cumpăra profesorii şi din ce magazine
Prima de carieră didactică a fost promulgată de către Guvern, la mai bine de an și cinci luni de la emiterea ordonanței. Legea promulgată conține și prevederi legate de acordarea tichetelor educaționale pentru rechizite în valoare de 500 de lei, însă nu sunt actualizate aceste mențiuni.
De Redactia Observator la 08.10.2024, 18:04Legea de aprobare a ordonanței de urgență nr. 58/2023 prevede acordarea primelor de carieră didactică în valoare de 1500 de lei pe an și primelor de carieră profesională, în valoare de 500 de lei dar și aprobarea OUG. nr. 87/2023 privind tichetele educaționale. Banii pentru aceste două proiecte se acordă prin fonduri europene, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, potrivit Edupedu.ro.
Prima de carieră didactică 2024. Ce pot cumpăra profesorii şi din ce magazine
Pentru că sâmbătă, 5 octombrie, a fost celebrată Ziua Educaţiei în România, autorităţile au decis vineri, 4 octombrie, adoptarea legii prin care profesorii din România să primească un impuls financiar care să le permită să-şi achiziţioneze produse care să-i ajute în procesul educaţional.
Vorbim despre legea prin care profesorilor să le fie acordate primă de carieră didactică sau primă de carieră profesională, lege care aştepta să fie promulgată de aproape un an şi jumătate.
- Mesaje de Ziua Educaţiei. Gânduri pentru profesori şi elevi
- Școala din România unde elevii intră cu cartele, ca la corporație. Nu vor avea voie să mai plece înainte de...
- Reacția SNSPA, după acuzațiile că decanul Cristian Pîrvulescu a aflat despre abuzurile lui Bulai de la o...
- 20 de elevi au murit arşi de vii într-un autobuz școlar cuprins de flăcări, în Thailanda. Doar 16 copii și...
- Panică la cinematograful Gloria din Bucureşti, după ce un incendiu a cuprins acoperişul. Zeci de elevi se aflau...
- Controale la toate şcolile din Mehedinţi, după ce 120 de elevi s-au intoxicat. Firma de catering, amendată cu...
- Situaţie fără ieşire într-un liceu din Iaşi. O elevă din clasa a IX-a îşi ameninţă colegii cu moartea,...
- Definitivat 2025. Ministerul Educaţiei anunţă o schimbare în calendarul examenului. Când are loc proba scrisă
Legea are obiectivul de a-i ajuta pe profesori să-şi facă meseria într-un mod cât mai corespunzător şi inclusiv să-i încurajeze să nu renunţe la meseria de dascăl pentru un job dintr-un alt domeniu, care le-ar putea aduce venituri mai mari.
Pentru ce pot fi utilizate aceste prime
Prima de carieră didactică, în valoare de de 1.500 lei, va putea fi utilizată pentru:
- cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
- cheltuieli pentru echipamente IT și alte echipamente didactice de tehnologia informației asimilate;
- cheltuieli privind cărți de specialitate precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
- un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi personale ale cadrelor didactice.
Prima de carieră profesională, în valoare de 500 lei/an școlar/ universitar, va putea fi folosită pentru plata de cursuri de pregătire profesională, precum și a altor categorii de cheltuieli necesare desfășurate în sprijinul activității educaționale pentru a susține activitatea didactică atât din sistemul de învățământ universitar de stat, cât și din sistemul de învățământ preuniversitar de stat.
Primele de carieră didactică se virează pe card din octombrie 2024
Primele pot fi folosite “începând cu luna octombrie a fiecărui an, şi vor putea fi utilizate până în luna octombrie a anului următor inclusiv”, scrie în lege.
Cine primeşte prima de carieră didactică
- Personalul din învățământul preuniversitar de stat, cadre didatice, didactice auxiliare, aflate în activitate în anul școlar 2022-2023, precum și pentru o parte din personalul didactic având gradul didactic de conferențiar, șef de lucrări/lector și asistent universitar, precum și pentru personalul didactic auxiliar, din sistemul de învățământ universitar de stat, aflat în activitate în anul universitar 2022-2023;
- Personalul nedidactic din învățământul preuniversitar aflat în activitate în anul școlar 2022-2023, precum și personalul nedidactic din învățământul universitar aflat în activitate în anul universitar 2022-2023.
Ce se va acorda
1) Prima de carieră didactică în valoare nominală de 1.500 lei, se acordă pe suport electronic, ca formă de susținere a activității didactice. Aceasta vizează următoarele categorii principale de cheltuieli:
- cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
- cheltuieli pentru echipamente IT și alte echipamente didactice de tehnologia informației asimilate;
- cheltuieli privind cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
- un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi didactice individuale specifice ale cadrelor didactice.
2) Prima de carieră profesională se acordă sub formă de cursuri de pregătire profesională, precum și de alte categorii de cheltuieli necesare desfășurate în sprijinul activității educaționale, inclusiv kituri de pregătire profesională, dacă este cazul, pentru a susține activitatea didactică atât din sistemul de învățământ universitar de stat, cât și din sistemul de învățământ preuniversitar de stat. Limita plafonului anual este de 500 lei/an școlar.
Bugetul alocat acordării acestor prime este de 2,12 miliarde lei. Mai multe informaţii găsiţi aici.